Ca în fiecare an Ziua Eroilor a fost sărbătorită şi astăzi de Sărbătoarea Înălţării Domnului la Cimitirul Pacea unde s-au adunat sute de botoşăneni. Au fost prezenţi atât politicieni, şefi ai municipiului şi ai judeţului, directori de instituţii cât şi oameni simpli. Cu toţii s-au adunat pentru a aduce un omagiu eroilor ce şi-au pierdut viaţa pentru libertatea românilor.Manifestaţia a constituit astfel şi un neurmărit prilej de prezentare a colecţiei vestimentare în rândul doamnelor prezente, de la şefe de instituţii sau din mediul politic până la botoşănence simple.
Astfel privirile mai ales a bărbaţilor prezenţi la eveniment s-au putut delecta îndeaproape cu toaletele etalate de reprezentantele sexului frumos. Doamnele şi domnişoarele şi-au făcut apariţia la Cimitirul Pacea care mai de care mai cochetă şi mai elegantă.
Dat fiind faptul că la începutul acestei zile vremea a fost mai răcoroasă unele au preferat să adopte o ţinută mai office, costume din două piese cu fuste sau pantaloni. Chiar şi aşa botoşănencele rujate, aranjate şi cu părul în vânt au reuşit să se facă remarcate atât prin ţinutele prezentate cât şi prin graţia cu care unele păşeau ca şi cum s-ar fi aflat pe un covor roşu atrăgând asupra lor toate privirile mai ales cele ale publicului masculin.
De asemenea, nici unele doamnele fără funcţii nu s-au lăsat mai prejos purtând şi ele costume, rochiţe dar şi ţinute mai lejere.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Prezentare de modă ad-hoc la Ziua Eroilor - GALERIE FOTO