Senatorul Lucian Trufin aduce la cunoștința fermierilor oportunitatea de a solicita subvenția-bonus în valoare de 2 lei pe litru de motorină utilizată în agricultură.
Această inițiativă a Guvernului Ciolacu a fost promovată prin Hotărârea de Guvern nr. 845/2023 privind acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase.
Potențialii beneficiari sunt așteptați să depună cererile până la data de 26 octombrie 2023, inclusiv, la Centrele APIA unde au depus și cererea unică aferentă anului 2022.
„Prin acordarea acestui sprijin excepțional, Guvernul României arată că este preocupat de problemele fermierilor și cunoaște situația dificilă în care se află aceștia. Această nouă formă de sprijin vine să acopere parțial pierderile fermierilor care au cultivat în 2022 porumb, orz, floarea-soarelui și rapiță. Ajutorul completează schema de stat pentru acciza la motorină, în valoare de 1,529 lei pe litru, adoptată prin Hotărârea nr. 1174/2014",
a declarat senatorul Lucian Trufin.
Bugetul alocat acestei scheme de sprijin pentru fermieri este de 304.916.642,16 lei, adică peste 61 de milioane de euro. Sumele acordate cu titlu de sprijin de urgență, în condițiile prezentei hotărâri, nu sunt supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor a fost pornită procedura de executare silită.
„Este o schemă ușor de accesat, fără birocrație care să îngreuneze procesul. De aceea, consider că toți fermierii vor beneficia de acest ajutor, indiferent că activitatea lor este asumată pe persoană fizică, persoană fizică autorizată sau persoană juridică",
a completat senatorul Lucian Trufin.
Plata acestui ajutor de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.
(Comunicat PSD Botoșani)
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024