Festivalul „Călușul Românesc”, o competiție inițiată cu 25 ani în urmă în Slatina, județul Olt, a reunit în acest an aproximativ 2.000 copii. Zeci de ansambluri, inclusiv din Botoșani, au ajuns la Slatina și fac spectacol.
Sute de copii dansatori au susținut mini-spectacole, joi, 4 iulie 2024, în prima zi a „Călușului Românesc”, un festival de dansuri populare ajuns la a XXIV-a ediție. Competiția a fost lansată cu 25 de ani în urmă, numărul participanților crescând de la o ediție la alta. De ani buni, în reședința județului Olt ajung și ansambluri din străinătate, în 2024 fiind invitate un ansamblu din Cehia și un altul din Italia.
Surpriza specială o constituie prezența copiilor din Italia, cei mai mulți născuți acolo, care învață dansurile populare la cea mai mare școală de dans din diaspora, Școala „Vatra”, scrie adevărul.ro
Joi, 4 iulie 2024, oaspeții veniți din țară și de peste hotare au avut trei mini-spectacole, la sediul Inspectoratului Școlar Județean, pe platoul din fața Primăriei Slatina și pe aleea din vecinătatea Consiliului Județean Olt. O parte dintre ansambluri au revenit la Slatina, altele se află aici pentru prima dată.
Ansamblul Folcloric „Dorulețul” din Tulcea, Formația de căiuți „Codrulețul” din Vorona (Botoșani), Ansamblul folcloric „Veselia” din Deta (Timiș), Formația de călușari „Vatra” din Torino (Italia), Ansamblul Folcloric „Mugurașii Cumpenei” din Constanța, Formația de călușeri „Mureșul” din Ilia (Hunedoara), Ansamblul folcloric „Vizovjanek” din Vizovice (Cehia), Formația de călușari „Codrulețul” din Găești (Dâmbovița), Ansamblul folcloric „Mugurelul” din Sighetu Marmației (Maramureș), Ansamblul folcloric „Balada Dornelor” din Vatra Dornei (Suceava) și Formația de călușari „Ilie Marin” din Colonești (Olt) sunt primele care au ieșit, la această ediție, în fața spectatorilor.
„Poți să spui care e mai bun?! Va fi un concurs dur. Și încă nu am văzut formațiile care vin de la noi din județ”, au comentat spectatorii care au avut privilegiul de a-i vedea pe copii dansând.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024