Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Primăria și cu Centrul Cultural al Orașului Bucecea organizează și anul acesta un festival de zile mari.
Festivalul - concurs al cântecului popular românesc „Satule mândră grădină” ajunge în acest an la cea de-a XLIII-a ediție.
Zilele de 20 și 21 mai sunt zile de mare sărbătoare pentru comunitatea orașului Bucecea și, implicit, pentru județul nostru, atât pentru că se sărbătoresc Sfinții Împărați Constantin și Elena, dar și pentru că pe scena Căminului Cultural Bucecea vor răsuna voci de pe tot cuprinsul țării, aducând folclorul la rang de cinste.
Festivalul se va desfășura pe mai multe categorii după cum urmează:
Acompaniamentul va fi asigurat de către Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor - Ioan Cobâlă”, maestru dirijor Ion Oloieru.
Festivalul va începe luni, 20 mai 2024, la ora 16:00, la Căminul Cultural Bucecea cu concursul soliștilor admiși la preselecția care va avea loc la începutul lunii mai, urmând ca pe data de 21 mai să aibă loc Gala Laureaților și susținerea unor recitaluri de excepție în interpretarea soliștilor: Angelica Flutur, Cornelia Ciobanu și Iustina Irimia, urmate de Grupul „Ștefan Vodă” din Republica Moldova.
Invitați să cânte în recital sunt și câștigătorii din ultimii doi ani ai trofeului „Satule mândră grădină” - Delia Gandore (2022) și Patrick Petrescu (2023), cât și grupul vocal al Centrului de Creație Botoșani, coordonat de Mariana Ichim Hodan.
Juriul va avea în componența sa personalități de seamă ale vieții culturale și artistice, fiind specialiști în domeniul cercetării, culturii și tradiției populare.
Înscrierile se vor trimite pe adresa de e-mail a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani - [email protected], până la data de 29 aprilie 2024.
Festivalul concurs al cântecului popular românesc „Satule mândră grădină” va avea un răsunet național în ceea ce privește concurența acerbă dintre participanți, dar și a recitalurilor de excepție a invitaților de onoare.
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Plata pensiilor în februarie 2025: Detalii importante pentru pensionari
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
S-a deschis cea mai mare cafenea drive-thru din Botoșani: Gustul care te pune în mișcare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Concedierea în 2025: În ce situații nu au voie angajatorii să te dea afară
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile