Creștinii catolici din Botoșani sunt îndemnați să sărbătorească într-un mod inedit sărbătoarea Învierii.
Sărbătoarea Paştelui se apropie cu paşi repezi, iar epidemia coronavirusului care nelinişteşte lumea întreagă se extinde tot mai mult şi ne ţine legaţi de locuinţele noastre.
"Ceremoniile din Săptămâna Mare şi ale Solemnităţii Învierii Domnului le vom celebra anul acesta în biserici fără participarea credincioşilor. Conform dispoziţiilor date de autorităţi este permisă doar participarea absolut restrânsă a acelor persoane care au un rol activ în celebrări. Sugerăm ca în Noaptea Sfântă a Învierii, în fiecare familie să se aprindă o lumânare care să fie aşezată la ferestrele locuinţelor, iar gestul să fie în concordanţă cu celebrarea care este urmărită din catedrală sau din alte biserici. Apoi cântarea de bucurie a Învierii - Aleluia şi "Cristos a înviat din morţi" - să fie intonată în fiecare casă. Va fi cântarea de biruinţă a Învierii, iar lumina pascală va lumina paşii noştri în întunericul acestei lumi", afirmă pentru Agerpres Arhiepiscopul-mitropolit de Bucureşti, Aurel Percă, într-o scrisoare circulară transmisă marţi credincioşilor catolici din toată țara.
La sfârşitul acestei săptămâni, credincioşii catolici sărbătoresc Floriile, iar pe 12 aprilie - Paştile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024