Angajările în instituțiile publice de la Botoșani ale unor persoane care fac parte din principalul partid aflat la guvernare au fost intens criticate, în cadrul unei conferințe de presă, de către unul dintre coordonatorii Pro România Botoșani.
Dumitru Chelariu a fost cel care a adus numeroase critici la ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp la Instituția Prefectului.
Primarul comunei Pomârla este convins că atât Alexandra Huțu, actualul director de cancelarie al prefectului Dan Șlincu, cât și Andreea Andrei, cumnata viceprimarului Cosmin Andrei, vor câștiga concursul pentru posturile de la Instituția Prefectului.
„Doamna director de cabinet de la Instituția Prefectului vrea să părăsească această postură. Nu este de nasul ei, probabil vrea alt post. E specialistă în fond funciar, aveți vreo îndoială că nu este specialistă în fond funciar? Eu sunt convins că este specialistă și sunt convins că ceilalți tineri înscriși pot să meargă de pe acum acasă”,
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
Nu a scăpat de critici nici tânăra de 26 de ani care a fost angajată pe un post de consultant.
„Ultima achiziție la Prefectură a fost fătuca aia care măcar a fost cinstită și a spus că a fost vânzătoare. S-a făcut un cerc profesional deosebit. Credeți că este Instituția Prefectului politizată? Doamne ferește! Nu putem spune așa ceva”,
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
De asemenea, primarul comunei Pomârla a evidențiat faptul că situația a scăpat de sub control și că nu este normal ca toți care au trecut pe la cabinetul PSD să fie angajați în Instituția Prefectului. Mai ales că prefectul este oficial apolitic.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024