Cu o săptămâna și jumătate înainte, 1.400 de botoșăneni, care joi și vineri au umplut până la refuz Casa de Cultură a Sindicatelor, au trăit deja magia Crăciunului la concertele Filarmonicii ”George Enescu” dedicate Nașterii Domnului Iisus Hristos.
Au pășit într-o atmosferă de poveste chiar înainte de a ajunge în sală fiindcă în hol au fost întâmpinați de Moș Crăciun cu toate ajutoarele lui prețioase: spiriduși, reni, o crăiasă a zăpezii și, bineînțeles, o crăciuniță.
Reuniți de ”The Sky Dance” Iași și ajunși la Botoșani, au dansat, au cântat și au făcut poze cu cei mici, dar și cu cei mari, care au dorit să retrăiască momentele copilăriei.
Zarva creată nu a reușit în vreun fel să zdruncine statuile vivante, care colorate complet în alb, au rămas minute bune nemișcate, lăsând impresia că, pentru orchestra pe care o alcătuiau, timpul chiar a stat în loc.
S-au mișcat cu adevărat în partea a doua a concertului, când au intrat în sală și au animat spectacolul.
Spectacol care a început prin a-și întoarce auditoriul tocmai în 1867 pentru ”Dunărea albastră” a lui Johann Strauss fiul, pentru ca apoi să-l readucă Ozana Barabancea în contemporan cu piesa – rugăciune ”Maică Sfântă”. Ca și anul trecută, vedeta de televiziune a făcut sala să vibreze cu vocea sa de o forță nebănuită.
Întreg concertul a fost de altfel o plimbare prin secole și decenii, braț la braț cu... melodii pe care se poate aplica ștampila de evergreen.
Publicul a coborât în timp cu mai bine de 200 de ani pentru ”Silent Night”, iar apoi cu 125 de ani pentru ”O sole mio”.
Și aceasta întrucât cântecelor specifice Crăciunului, precum ”Joy to the world”, ”Deck the halls”, ”Hark the herald angels sing”, ”Jingle bells”, ”God rest ye merry, gentlemen”, li s-au adăugat și compoziții care nu fac parte neapărat din repertoriul specific sărbătorilor de iarnă.
Astfel, cei patru tineri din Chișinău de la ”Brio Sonores” au cântat ”Funiculi, funicula”, iar Ana Maria Donose, soprană a Operei Naționale din Iași, a interpretat ”Dulcea și tandra mea fiară” compusă de Eugen Doga. Și pentru că veni vorba de băieții veniți din Republia Moldova, trebuie spus că au făcut sala să răsune de aplauze și strigăte de ”bravo!” la piesa ”Copacul”, amintind de vocea inconfundabilă a regretatului Aurelian Andreescu.
Au fost însă mai multe momente emoționante, care mai ales în publicul feminim a produs și ceva lacrimi. Precum cel în care celebrul prezentator Dan Negru, ajuns din nou la Botoșani după ce a fost și la festivalul Instituțiilor de Cultură, i-a transmis în direct compozitorului Jolt Kerestely, autorul unei pleiade de melodii românești nemuritoare, inclusiv ”Copacul”, aplauzele publicului botoșănean. L-a asigurat astfel în direct că, deșia ajuns la 89 de ani și se află la București, amatorii de muzică adevărată nu l-au uitat. Nici măcar la Botoșani...
Lacrimile au fost însă șterse repede de același Dan Negru care a bătut un rămășag cu Tiberiu Oprea, co-fondator și prim dirijor al Filarmonicii Pitești, venit la Botoșani special pentru a dirija concertele de Crăciun.
”Dacă publicul aplaudă mai mult de 30 de secunde, mai facem un bis”, au stabilit în fața spectactorilor, care au intrat în joc și au pus Orchestra Simfonică și soliștii vocali la treabă încă de trei ori, până ce s-a ajuns la ”Feliz navidad” și apoi la clasicul ”La mulți ani”, cântat pe scenă de Ana Maria Donose, Ozana Barabancea și Brio Sonores.
Oamenii s-au despărțit greu de muzicieni, nu înainte ca de pe scenă Dan Negru să mulțumească în două rânduri acționarilor de la ”Grupul de Distribuție Eta” și ”Electroalfa” implicați financiar în organizea celor două spectacole de Crăciun. Fără sprijinul lor, reprezentațiile nu ar fi putut avea loc, a subliniat managerul Mirel Manea. Aceasta în condițiile legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare adoptată în toamna acestui an și care a obligat practic instituțiile de cultură să recurgă la sponsorizări pentru spectacolele de final de an, chiar dacă aveau fonduri prevăzute în buget. În semn de mulțumire, managerul Mirel Manea i-a așteptat la intrare pe Gianina și Iulian Parascanu, pe Mioara și Gheorghe Ciubotaru, alături de care s-a fotografiat.
”Cred că publicul s-a bucurat foarte mult de programul pe care l-am ales, fiind un program gândit pentru un public cât mai larg pe care ne dorim să îl facem să simtă căldura sărbătorilor”,
Mirel Manea, magaer Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.
Următorul spectacol de anvergură al instituției municipalității, reprezentată la concertul de vineri chiar de primarul Cosmin Andrei, venit alături de soția sa, Ana-Maria, va fi susținut în prima lună a anului viitor.
”Concertul de Anul Nou al Filarmonicii Botosani va avea loc pe 18 și 19 ianuarie 2024 și va reuni pe cei mai buni dintre cei mai buni: programul muzical vesel, plin de viață și uneori contemplativ, cu compoziții ale dinastiei Strauss și contemporanii acestora, asigură un început bun în noul an. De la valsuri la polci, la cea mai vieneză muzică scrisă vreodată într-o interpretare artistică de valoare”,
Mirel Manea, manager Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.
Până atunci, botoșănenii își vor hrăni sufletul cu amintirile de la ”Home for Christmas”, așa cum sugestiv s-a intitulat concertul de Crăciun.
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024