Al doilea summit al Comunității Politice Europene (CPE), for consultativ înființat în 2022, a început ieri în Republica Moldova și este dedicat solidarității cu Ucraina. Cu excepția Rusiei și Belarusului, toate țările europene fac parte din CPE.
Reuniunea la vârf are loc la cramele ”Castelul Mimi”, unde s-au întâlnit 47 de șefi de stat și de guvern și este cea mai mare încercare logistică trăită până acum de statul situat între România și Ucraina.
Lucrările au fost precedate de un concert la care printre invitați s-a regăsit și directorul Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani, care a cântat la trompetă ”Va pensiero” din opera ”Nabucco” ce a fost compusă de Giuseppe Verdi.
În cadrul evenimentului, Mirel Manea s-a întreținut cu personaje politice de talie europeană, de la Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, la Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
”Nu am trădat niciodată muzica sufletului meu, nu mă interesează modernul, ci doar eternul. Singurele mele repere sunt iubirea de Dumnezeu, Botoșani si România sacră! Cele mai calde aprecieri le-am primit de la Ursula von der Leyen, președinte al Comisiei Europene și Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Entuziasmul si bucuria acestor selfie-uri de la finalul concertului au fost infinite, precum și gratitudinea mea pentru sprijinul permanent primit din partea autorităților locale, Consiliul Local și Primăria Botoșani”,
Mirel Manea, manager Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.
Guvernul de la Chișinău se teme că, dacă Ucraina va fi învinsă de Rusia, Republica Moldova ar putea să fie următoarea țintă a agresiunii ruse. O parte a țării este loială Rusiei. Transnistria și-a declarat independența față de Moldova în urmă cu 30 de ani și de atunci este ocupată de „trupele de menținere a păcii” ale Moscovei. În pofida acestui conflict „înghețat”, UE a fost de acord cu începerea negocierilor de aderare ale Moldovei la pachet cu Ucraina.
Cel de-al doilea summit al CPE tratează exact aceste subiecte: războiul Rusiei împotriva Ucrainei, extinderea UE și cooperarea sporită cu toate celelalte state europene, cu excepția Rusiei și Belarusului, aliat al Moscovei.
Castelul Mimi din Bulboaca este unul dintre cele mai frumoase locuri din Republica Moldova, fiind construit de un boier care a studiat în Franța, a fost guvernator al Basarabiei și a deținut și funcții în finanțe la București.
Bulboaca este un sat din raionul moldovenesc Anenii Noi, are 5.000 de locuitori, se găsește la 45 de km de Chișinău și este faimos în Moldova pentru castelul vinicol Mimi și pentru Fabrica de Vin a familiei Mimi. Cel mai apropiat oraș este Anenii Noi (la 8 km).
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024