Succesul de care s-a bucurat concertul ”Carmina Burana” organizat de Filarmonica ”George Enescu” Botoșani împreună cu Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” din Chișinău i-a determinat pe cei doi manageri să își dorească o continuare a colaborării.
La spectacolul de vinerea trecută sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost arhiplină în condițiile în care nu s-au împărțit deloc invitații, iar la final spectatorii au răsplătit artiștii cu peste zece minute de aplauze.
Entuziasmată de reușită, șefa instituției din capitala Republicii Moldova și-a exprimat speranța că reprezentația realizată pe axa Botoșani – Chișinău nu va fi ultima.
”Cu mare drag vom mai veni când ne vor invita. Noi deja am pus la cale ceva, nu deschidem secretele, este un lucru foarte frumos și va veni și Filarmonica Botoșani la Chișinău. Avem proiecte frumoase pregătite și trecute ca obiective. Sunt sigură că se vor realiza”,
Svetlana Bivol, director Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” din Chișinău.
La finalul amintitului spectacol, omologul său de la Botoșani a confirmat continuarea ”podului muzical” de peste Prut.
”Vor fi încă două concerte, în luna martie suntem invitați la Chișinău, toată orchestra, și vom sărbători acolo, în primăvară, Mica Unire cu două orchestre pe scenă: a Filarmonicii Naționale din Chișinău și a Filarmonicii George Enescu din Botoșani. Și iată că s-au făcut primii pași spre un viitor frumos împreună. Și spun acest lucru pentru că pe 6 octombrie am bătut palma pentru data de 2 iunie, simfonia a IX -a de Beethoven pentru cor și orchestră, la fel, grandioasă. De foarte mulți ani nu s-a mai cântat așa ceva pe scena Filarmonicii din Botoșani”,
Mirel Manea, manager Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.
A adăugat că își dorește continuarea conlucrării cu Filarmonica Chișinău întrucât vizează la instituția municipalității botoșănene performanța, evoluția și progresul.
FOTO: https://www.facebook.com/filarmonicabotosani
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024