”De ce am lăsat, Doamne, geamul! Doamne, bebeluşul meu!”
Sunt ţipetele de disperare ale mamei băieţelului de doi ani. Femeia este în stare de şoc, plânge şi imploră medicii să-i ajute copilul. Salvatorii se chinuiesc să-l stabilizeze pe cel mic. Copilul este întins pe asfalt şi abia respiră.
Cu câteva minute înainte de tragedie, băieţelul se juca în camera sa, într-un apartament la etajul trei. Era în casă împreună cu părinţii şi o femeie care îi ajuta la curăţenie. Menajera a spălat pe jos în dormitorul copilului şi a lăsat geamul deschis să se usuce. Îl ştia pe băieţel în siguranţă, cu părinţii, în bucătărie.
Băieţelul ar fi profitat de o clipă de neatenţie. S-a urcat pe pervazul ferestrei şi s-ar fi sprijinit de plasa de insecte. Aceasta ar fi cedat sub greutatea copilului, iar cel mic s-a prăbuşit în gol de la şase metri, potrivit observatornews.ro.
”Am auzit ţipete pe aici. Am văzut-o pe mamă, se văita, vai bebeluşul meu!”, spune o vecină.
Salvatorii au venit de urgenţă. L-au găsit inconştient, cu răni extrem de grave. L-au resucitat şi l-au dus la spital. Cel mic este în comă, iar medicii speră într-o minune.
”Un traumatism cranian sever. A fost dus la neurochirugie. Starea generală este extrem de gravă”, spune Mihailiuc Cătălin, medic pediatru.
Autorităţile le atrag atenţia părinţilor asupra nenorocirilor care se pot întâmpla într-o secundă de neatenţie.
”Recomandăm părinţilor să nu-și lase copiii nesupravegheaţi în încăperi unde ferestrele sunt deschise”,
Dorina Lupu, ISU Botoșani
Poliţia a deschis un dosar penal. Şi Direcţia pentru Protecţia Copilului a demarat o anchetă şi urmează să stea de vorbă cu părinţii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024