Din seria veștilor bune, primarul Cătălin Flutur a anunțat încă două noi proiecte de investiții.
Susținute din fonduri comunitare, pentru aceste proiecte urmează să fie semnate contractele de finanțare.
Primul, prin Programul Operațional Regional se referă la modernizarea integrală a Liceului Tehnologic Petru Rareș. Pe lângă corpurile de clădiri ale liceului, vor fi reabilitate și sala de sport dar și atelierul pe o axă care încurajează creșterea calității învățământului profesional și tehnic.
De asemenea, au fost accesate fonduri și pentru construirea la Botoșani a celei de-a doua creșe municipale.
„Ne pregătim să semnăm contractul de finanțare pentru noua creșă. De asemenea, se va semna și contractul de finanțare pentru Liceul Tehnologic Petru Rareș, să facem liceul acela frumos, și sper să avem și copii care să vină la liceul respectiv”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Noua creșă ar urma să fie construită în cartierul ANL Cișmea, unul cunoscut ca fiind populat cu precădere de familii tinere.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024