Valoarea finanțării atrase se ridică la 7,5 milioane de lei, în timp ce Consiliul Județean va asigura o cofinanțare de 200 de mii de lei.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat contractul de finanțare din Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat a proiectului de consolidare și eficientizare energetică a clădirii Protecției Civile, în care funcționează acum SMURD Botoșani.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
„Acordăm o atenție deosebită patrimoniului județului nostru, iar clădirea Protecției Civile este una dintre cele mai frumoase. Dat fiind că, acum, găzduiește sediul SMURD, clădirea a căpătat o importanță mare în arhitectura sistemului sanitar botoșănean și se impune aducerea ei la cele mai înalte standarde. Proiectul de reabilitare depus de Consiliul Județean Botoșani este printre primele 50 din țară care au fost admise la finanțare în prima etapă a Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”
În urma semnării contractului de finanțare, a fost emis și ordinul de începere a elaborării proiectului tehnic, ulterior urmând a fi realizată licitația pentru execuția lucrărilor.
Botoșănenii din două comune își aleg primarii: Guvernul a adoptat DATA alegerilor parțiale
Oana Sava
Jan 16, 2025
VINERI: Se pun în vânzare biletele la meciul Botoșaniului cu CFR Cluj – PREȚURILE
Oana Sava
Jan 16, 2025
Concursuri continuate pentru șase posturi la spitalul orașului - LISTA
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile