Compania care se ocupă de ridicarea mall-ului de la Botoşani are datorii importante la bugetul de stat şi este executată silit de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi. „Uvertura mall” din municipiu are a dezvoltator SC Moldova Universal SA, în timp ce constructorul propriu zis este SC Construct Design SRL.
Această din urmă firmă a adunat obligaţii restante la buget de circa 4 milioane de lei, inspectorii fiscali au instituit sechestru pe mai multe bunuri ale societăţi, iar unele dintre acestea le-au scos la vînzare. Prima licitaţie s-a desfăşurat pe 18 octombrie. Atunci, printre altele, s-au putut achiziţiona autoturisme Opel Corsa, o macara şi un vibrocompactor. O parte dintre bunurile scoase la vînzare şi-au găsit şi clienţi astfel încît DGFP Iaşi a recuperat prin acea procedură în jurul a 10% din debit.
Lucrări întîrziate la Botoşani
Firma în cauză are probleme şi la Botoşani. Astfel, Primăria Botoşani a eliberat autorizaţia de construcţie pe 8 februarie 2008, iar termenul de execuţie a lucrărilor a fost de 24 de luni, ceea ce înseamnă că a expirat de nouă luni. De altfel, cei care se ocupă de ridicarea mall-ului au beneficiat deja de o prelungire din partea municipalităţii. Data terminării lucrărilor este incertă chiar şi pe site-ul oficial al „Uvertura City Mall”. Astfel, pe prima pagină se menţionează
„din toamna nului 2011”, iar pe pagina de „concept” scrie foarte clar că
„Uvertura City Mall va fi inaugurat în primăvara lui 2010”.
Din ceea ce se vede în exterior, în această perioadă la mall se lucrează la montarea ferestrelor.