Un caz dramatic, un accident rutier pe drumul Botoșani-Suceava, în care a murit un tânăr în vârstă de 22 de ani, a fost tranșat de prima instanță de judecată.
În timpul unor lucrări efectuate la Dumbrăveni, muncitorii unei firme au depozitat pământ pe partea carosabilă, iar un tânăr șofer, care consumase alcool, a văzut târziu obstacolul. A urmat un accident, în urma căruia tânărul de la volan a murit, iar alte două persoane au fost rănite.
Firma Macosin SRL Suceava a fost condamnată pentru ucidere din culpă și infracțiunea de efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public. Practic, acea movilă de pământ a fost cauza determinantă a accidentului, deși și șoferul a avut o parte din vină, în special din cauza consumului de alcool.
Un obstacol care putea pune în dificultate orice șofer
Pe 25 decembrie 2017, așadar în prima zi de Crăciun, trei tineri din Dumbrăveni s-au urcat într-un VW Golf, la prima oră a dimineții, pornind de pe un drum secundar spre drumul principal din Dumbrăveni, DN 29 Suceava-Botoșani. În acea noapte ar fi mers la colindat pe la mai multe case, iar din păcate și tânărul care conducea a băut.
La volan era Alexandru Costel Filote, în vârstă de 22 de ani, care era venit acasă de la muncă în străinătate și a petrecut cu prietenii.
Era ora 5.10 dimineață, așadar beznă completă afară.
După cum au stabilit polițiștii și procurorii care au anchetat cazul, tânărul șofer a văzut târziu că pe carosabilul de pe drumul județean 208B este o movilă de pământ și, în încercarea de a evita obstacolul care nu era semnalizat corespunzător, a tras de volan stânga și dreapta, moment în care mașina a intrat în derapaj. Autoturismul s-a lovit violent de un stâlp, cu partea stângă, șoferul resimțind impactul în plin.
Cei trei tineri din mașină au fost preluați de ambulanțe și duși la spital. Cei doi pasageri au scăpat cu leziuni relativ ușoare, însă, din păcate, șoferul s-a lovit grav la cap. El a intrat în comă cerebrală traumatică și a decedat. Material integral pe Monitorul de Suceava…
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024