Potrivit conducerii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), Botoşani în ultima săptămână au fost primite un număr de trei reclamaţii pentru un operator de transport ce efectuează curse Botoşani - Bucureşti, care nu ar opri în staţii.
Mirel Rogalschi, comisarul şef adjunct al CJPC Botoşani a precizat că reclamaţiile vin din partea unor botoşăneni care ar fi avut nevoie de transportul cu autocarul pe traseul Bucureşti - Botoşani.
”Consumatorii reclamă că nu ar fi oprit în staţia corespunzătoare traseului, sau nu şi-au respectat traseul, este vorba de Bucureşti la Aeroportul Otopeni cu o cursă care traversează prin Bacău. Reclamaţiile încă nu sunt soluţionate şi nu avem un răspuns la ele”, a declarat
Mirel Rogalschi. Urmează ca reprezentanţii CJPC să verifice dacă operatorul de transport are în sarcini traseul respectiv.
„E vorba de cineva care ar fi trebuit să urce în autobuz din Otopeni, acum nu pot să spun dacă traseul autobuzului respectiv este prin aeroport sau ar fi trebuit să iasă undeva în staţie la stradă, trebuie să verificăm”, a mai spus
Mirel Rogalschi. Nu în ultimul rând, reprezentanţii CJPC au precizat că au mai fost făcute controale la o firmă de transport botoşăneană şi că la intrarea în autocare există un anunţ prin care se solicită călătorilor să nu insiste asupra opririi sau urcării între staţii în afara celor stabilite.
CITEŞTE:
Val de reclamaţii cu telefoane mobile