Aproximativ 2 miliarde de lei vechi s-au pierdut din bugetul Primăriei Botoșani și nu au mai fost recuperate nici până în prezent, în urma înțelegerii contractuale cu firma Inginer Consultant din Suceava, pe partea de consultanță.
Municipalitatea botoșăneană a primit o corecție financiară de 10% de la finanțator, în speță Uniunea Europeană cu privire la contractul ,,Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor-sursa şi reţele în cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice", în valoare de 180.862 de lei. Corecția a fost achitată din bugetul local și a fost aplicată ca urmare a constatării de către finanțator a unor criterii restrictive în modul de organizare și desfășurare a licitației publice pentru atribuirea contractului.
Înțelegerea contractuală cu firma din Suceava, SC Inginer Consultant SRL care se află acum în vizorul DNA a fost semnată în 2 noiembrie 2011. Suma exactă a contractului a fost de 1.849.230,40 lei fără TVA, adică peste 18 miliarde de lei vechi, echivalentul a mai mult de 400.000 de euro. Durata convenită a contractului era de 40 de luni, inclusiv perioada de notificare a defectelor. Pentru serviciile prestate, Primăria Botoșani s-a angajat să plătească agentului economic în cauză aproximativ 10.000 de euro lunar timp de trei ani și patru luni.
(G.E.)
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile