Întrunit sîmbătă dimineaţă în şedinţă, Consiliul Local a hotărît în unanimitate acordarea titlului de cetăţean de onoare laureatului din 2011 al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.
Deşi neoficial se cunoaşte deja că în acest an distincţia îi este atribuită poetului, eseistului şi jurnalistului
Dinu Flămînd (foto stînga), în hotărîrea adoptată de aleşii de la municipiu acesta nu este nominalizat deoarece, asemenea anilor precedenţi, se doreşte ca anunţul oficial să fie făcut în cadrul galei de la Teatrul Mihai Eminescu.
Astfel, deşi a participat la lucrări, poetul nu a primit efectiv distincţia. La ceremonie au asistat zeci de poeţi şi scriitori români din SUA, Franţa, Republica Moldova, Ucraina şi, bineînţeles, România. Printre aceştia s-au regăsit şi mai mulţi laureaţi ai ediţiilor anterioare ale Zilelor Eminescu.
„Cred că oraşul dvs. nu doar că are de ce să fie mîndru pentru cîte genii a dat cu Eminescu în frunte, evident, dar cred că trebuie să fiţi mîndri pentru faptul că aţi reuşit să creaţi această sărbătoare a culturii româneşti, acest premiu şi mai ales să-l păstraţi. Adică, noi suntem mari meşteri în a avea idei bune, în a le porni cu mare aplomb şi e le uita peste trei paşi”, a declarat
Ana Blandiana, cîştigătoare a premiului în 1996. După scurta şedinţă, la care a participat inclusiv Tatiana Popa, consulul general al României la Cernăuţi şi prefectul Cristian Roman, oficialităţile şi scriitorii au participat la o solujbă la Biserica Uspenia.