Este una dintre elevele de la Botoșani care a atras mândria unității de învățământ unde a fost ghidată în procesul cunoașterii, dar mai ales a părinților care au investit în educația fiicei.
Amelia Alexandra Balan este din municipiul Botoșani. Elevă a Colegiului Național AT Laurian, s-a evidențiat prin faptul că în toți anii de gimnaziu a obținut media 10. O fată gingașă care s-a îndrăgostit de limba franceză, fiind olimpică la această disciplină.
Povestește că succesul l-a obținut prin studiu, dar și printr-o bună organizare a timpului, astfel încât să îmbine învățatul cu alte activități recreative. Iubește lectura, și cum cărțile deschid multe orizonturi, această pasiune a ajutat-o și la studiu.
Cum este să fii elev de 10?
„Mi-am stabilit ca obiectiv nota 10 la examenul de Evaluare Națională încă de la începutul clasei a VIII-a și am lucrat foarte mult pentru îndeplinirea acestui scop”.
Cât de dificil este să atingi performanța maximă, adică nota maximă la acest examen de evaluare națională?
„Efortul depus a fost amplificat de ambiție și perseverență. Am conștientizat încă de la începutul anului școlar că trebui să-mi dedic timpul liber studiului și pregătirii mele pentru acest examen și am conceput un program zilnic pe care l-am respectat cu strictețe, astfel încât să pot desfășura și activități recreative simultan. Încercam să lucrez în fiecare zi câte un test de antrenament sau să aprofundez anumite noțiuni, ceea ce m-a ajutat foarte mult în susținerea acestui examen, deoarece, având antrenament, am avut întotdeauna încredere în ideile mele și în capacitatea de a-mi gestiona emoțiile”.
Ai avut nevoie și de meditații?
„Am participat la concursuri și olimpiade pe parcursul acestui an școlar, reușind să mă calific la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză, realizare ce a presupus pregătire suplimentară”.
Ai avut timp și de activități recreative, dincolo de orele în care ai învățat? Și cum ai reușit să îmbini timpul liber cu cel de studiu?
„Orele subsidiare de studiu nu au reprezentat un obstacol în pregătirea pentru Evaluarea Națională, ci mi-au stimulat abilitatea de a îndeplini cât mai multe sarcini într-o singură zi și m-au motivat să învăț să îmi gestionez timpul corespunzător”.
Ce anume îți plăcea să faci în timpul liber?
„Îmi place foarte mult să citesc în timpul liber și consider că această pasiune a sprijinit pregătirea mea pentru Evaluarea Națională, generând îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea creativității și extinderea orizontului cunoașterii”.
Ce le transmiți viitorilor elevi de clasa a VIII-a care vor trebui să treacă prin acest important examen?
„Cel mai bun sfat pe care îl pot oferi viitorilor absolvenți de clasa a VIII-a îl constituie îndemnul spre muncă. Studiul continuu și alcătuirea unui program zilnic de lucru favorizează pregătirea elevilor pentru acest examen. De asemenea, consolidarea noțiunilor pe care nu le stăpânesc foarte bine conduce spre performanță, deoarece, exersând și antrenându-se, își vor perfecționa tehnica”.
La ce facultate te-ai gândit să mergi?
„Încă nu m-am gândit ce facultate voi urma, însă cu siguranță voi reveni și voi profesa în Botoșani”.
Cât de mult contează suportul familiei?
„Susținerea familiei valorează enorm, atât suportul moral, cât și cel financiar fiind relevante pentru desăvârșirea succesului în cadrul examenului de Evaluare Națională”.
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile