După înfrângerea suferită pe Stadionul Municipal de la Botoșani, antrenorul principal al celor de la Pandurii Tg. Jiu abia mai putea să vorbească, semn că era epuizat emoțional după meciul de infarct.
Flavius Stoican și-a început declarația cu felicitări ironice la adresa jucătorilor și oficialilor de la Chiajna care au adunat șase puncte în ultimele două meciuri și s-au salvat de la retrogradare.
A fost însă dărâmat pentru faptul că nu a reușit să salveze și echipa sa, Pandurii Tg. Jiu, cu care nu merge nici la baraj.
A avut și un apel către jurnaliști: ” Vă rog din suflet să nu mă întrebați de jocuri de culise, nu sunt procuror”, au fost cuvintele lui Flavius Stoican.
În tot acest timp, din vestiarul oaspeților au răsunat strigăte din partea unor jucători de la Pandurii care par să fi cedat nervos.
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Schimbări anunțate în școli: CE va interzice noul ministru al Educației
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Botoșănean surprins pe camerele video în timp ce abandonează un câine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Iftime, de lângă noul antrenor de la FC Botoșani: Putem să înfruntăm orice provocare
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile