Comisarii de la Garda Financiară au derulat cu începere din data de 1 martie a anului în curs un control tematic în rândul depozitelor en gros de flori dar şi a comercianţilor cu amănuntul atât din judeţ cât şi din municipiu. Au fost depistate o serie de nereguli care au dus la aplicarea unui număr de 11 amenzi în valoare totală de 19.600 de lei.
Controalele au fost desfăşurate împreună cu lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Au fost desfăşurate 12 acţiuni de control. „
Au fost dispuse confiscări în valoare totală de 7.700 de lei din care contravaloare flori 5.100 de lei, iar confiscări reprezentând sume de 1.600 de lei. De asemenea au fost dispuse un număr de trei suspendări de activitate la comercianţii cu amănuntul care nu au utilizat aparatul de marcat electronic fiscal, suspendare pe trei luni de zile”, a declarat
Corneliu Mihai, şeful Gărzii Financiare Botoşani. Amenzile au fost aplicate pentru neutilizarea caselor de marcat şi mărfuri fără documente de provenienţă. „
Toată lumea ştie că mai ales în perioada 1 – 9 martie, cerinţa de flori este mare şi atunci fiecare agent economic tinde să introducă mărfuri fără documente legale de provenienţă pentru a realiza un profit ilicit mai mare, tocmai acesta a fost şi scopul acţiunii noastre”, a încheiat
Corneliu Mihai.