O singură candidatură a fost depusă pînă în prezent pentru structura de conducere din cadrul Partidului Democrat Liberal. Este vorba despre cea a lui Florin Ghiorghiţă care va candida din nou pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale.
În schimb, alegerile care trebuiau să se desfăşoare pe data de 18 decembrie, au fost amînate pînă în prima lună a anului viitor. „
Alegerile trebuiau să se desfăşoare pe data de 18 decembrie conform programului iniţial aprobat în şedinţă CODA a fost dată o derogare pentru municipiu şi alegerile se vor desfăşura la finalul lunii ianuarie, undeva în a doua jumătate a lunii ianuarie, pentru că noi am terminat tot ceea ce înseamnă secţii de votare pe municipiu, în schimb mai erau două comune unde erau ceva probleme, cu mai multe candidaturi”, a declarat Florin Ghiorghiţă. Edilul a mai afirmat că, în condiţiile în care la cele două comune nu au fost finalizate alegerile nu era cazul pentru demararea celor din municipiu.
„Pe lîngă toate acestea 18 decembrie este în apropiere de Crăciun, toată lumea se duce la tăiat porcul la ţară şi am zis că e mai bine să amînăm pînă în ianuarie”, a mai spus
Florin Ghiorghiţă. De asemenea, a fost dat un nou termen, respectiv 31 decembrie 2010 pentru finalizarea alegerilor la secţiile de votare.