Fostul mare internațional nu s-a reținut să-i laude pe cei la Botoșani, care, sub comanda lui Bogdan Andone, au avut un parcurs remarcabil în play-out și au obținut salvarea de la retrogradarea directă.
Chiar dacă a pierdut ultima partidă contra Oțelul, FC Botoșani a reușit să prindă barajul de menținere/promovare, acolo unde va juca împotriva celor de la CS Mioveni.
Prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, Florin Prunea a urmărit îndeaproape cele cinci meciuri din SuperLiga României, iar fostul mare internațional nu s-a reținut să-i laude pe cei la Botoșani, care, sub comanda lui Bogdan Andone, au avut un parcurs remarcabil în play-out și au obținut salvarea de la retrogradarea directă, scrie digisport.ro.
În play-out, clubul patronat de Valeriu Iftime a obținut nu mai puțin de 4 victorii, două rezultate de egalitate și trei înfrângeri, în cele 9 partide disputate. Înaintea ultimei etape, Botoșani era chiar pe loc de salvare, dar victoria celor de la Poli Iași cu Petrolul, scor 2-0, i-a trimis pe moldoveni pe loc de baraj.
Florin Prunea
”Parcursul celor de la Botoșani cu Bogdan Andone... incredibil, nimeni nu se aștepta că vor mai ajunge aici. Eu cred că nu șterge cu nimic din meritele acestei echipe (n.r.-faptul că au pierdut în ultima etapă cu Oțelul). Suntem la final, cred că trebuie să îi dăm Cezarului ce e al Cezarului. Echipa a plecat de jos și a reușit să ajungă la baraj”
Partida dintre FC Botoșani și CS Mioveni va avea loc vineri, 17 mai, de la ora 20:00. Jocul de retur se desfășoară săptămâna următoare, tot vineri, pe 24 mai.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024