Liderul Partidului Naţional Liberal de la Botoşani a afirmat în contextul referendumului care au putea avea loc în cazul în care demersurile de la nivel central vor fi încununate de succes, că preşedintele României, Traian Băsescu ar putea obţine doar un procent de 30% din voturile de susţinere a românilor.
Florin Țurcanu susține că a avut previziuni și la momentul în care a candidat pentru funcția de președinte a Consiliului Județean și nu a fost departe de rezultat.
„La referendum va fi un procent de 70% cel puţin pentru suspendarea preşedintelui României, eu sunt om politic şi îmi asum mai puţin şi realizez ceea ce îmi asum. Ştiţi că mi-am asumat un scor dublu faţă de preşedinte şi l-am realizat, ce vă spun eu acum, 70% simt eu. Dacă vă arăt eu am făcut calcule cu trei luni înainte de a candida exact de unde vin voturile, cel mai rău erau 80.000 de voturi, cel mai bun erau 100.000 de voturi”, a spus
Florin Ţurcanu. Soarta preşedintelui Traian Băsescu va fi decisă în scurt timp de Parlamentul României care se va întruni la ora 17:00.