Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, a organizat prima conferință de presă din sediul ALDE din postura de vicepreședinte al acestei formațiuni.
S-a flancat de doi tineri, primarul de la Cristești și viceprimarul de la Dorohoi și a început cu un mesaj către alegerile locale din vara anului viitor.
„Vreau să informez opinia publică că ALDE la nivelul județului Botoșani, la momentul actual, din ce am discutat cu colegii noștri, 70% suntem deciși să mergem singuri în alegeri, dar nu excludem punctual să avem înțelegeri în ceea ce privește obținerea unei majorități și susținerea unui candidat pentru a câștiga o poziție de primar într-o localitate anume sau chiar în municipiile Botoșani și Dorohoi”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
La Dorohoi va candida Lucian Topalagă din partea ALDE Botoșani însă partidul este deschis și către alianțe care să aducă mandate câștigate.
La Botoșani, așa cum Botoșăneanul a anunțat deja, a fost prezentat Lucian Borfotină. Însă din calitatea de candidat la Primărie, poate ajunge viceprimarul lui Cătălin Flutur.
„El va prelua începând de astăzi coordonarea Organizației Municipale împreună cu echipa și cu președintele Liviu Rădășanu și își asumă la momentul actual candidatura pentru postul de primar la municipiul Botoșani. Vreau să clarific acest lucru, am disponibilitatea să susțin candidatura actualului primar Cătălin Flutur dacă dlui o să considere că noi avem o echipă puternică și putem aduce un plus”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
În orice caz, dacă actualul primar Cătălin Flutur ar miza pe o alianță cu ALDE, Florin Țurcanu susține că vor fi efectuate o serie de sondaje pentru a se ști șansele reale ale candidaților.
De asemenea, liderul ALDE dorește o campanie electorală corectă și pe proiecte pentru a aduna voturi inclusiv din zona vârstnicilor dar și din rândul tinerilor.
Florin Țurcanu a recunoscut că nu a discutat cu Cătălin Flutur, fiind deocamdată prematur.
Click pe VIDEO de la minutul 1 până la minutul 3
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024