Miercuri, 24 ianuarie, de Ziua Unirii, AUR a organizat la Suceava o manifestație împotriva lui Gheorghe Flutur, în fruntea celor câteva sute de persoane aflându-se chiar liderul acestei formațiuni, George Simion.
Pe tot parcursul acestei manifestații s-au scandat lozinci și s-au fluturat afișe în care i se cerea demisia președintelui Consiliului Județean Suceava. Simion a anunțat chiar și un nou miting la Suceava, duminică, 28 ianuarie, tot împotriva lui Gheorghe Flutur, potrivit obiectivdesuceava.ro
Joi, 25 ianuarie, Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis un mesaj după toate afirmațiile lui Simion din ziua precedentă.
Liderul sucevean a spus că va merge duminică în centrul orașului, să discute problemele sucevenilor cu cei care ”au interes și dorință” și, mai mult, l-a ”invitat” pe liderul AUR să candideze pentru conducerea Consiliului Județean Suceava.
”Dragi suceveni, am aflat că ieri, de Ziua Unirii, aici, pe aceste trepte, în fața sediului provizoriu al Consiliului Județean Suceava, a fost un miting organizat de un partid politic care a adus oameni din mai multe județe. Ieri, când eu eram la Iași să sărbătorim Ziua Unirii Principatelor. Vreau să vă transmit dvs,. sucevenilor, următorul mesaj:
Sunt un om care am fost ales de mai multe ori cu votul dvs., al sucevenilor. Vă mulțumesc pentru asta. Mi-ați dat curaj, forță, putere să fac lucruri concrete pentru dvs. Pe această cale, vă anunț că duminică, pe 28 ianuarie, la ora 15:00, voi fi prezent în centrul Sucevei să stau de vorbă cu cei care au interes și dorință să discutăm problemele sucevenilor, problemele de dezvoltare ale județului Suceava. Îl aștept și pe George Simion, contestatarul care a cerut ca eu să nu mai candidez. Îl aștept să stăm de vorbă despre problemele Sucevei.
Și o să-i fac și o propunere. Îl invit să candideze la președinția Consiliului Județean, să intrăm în această competiție, să avem ocazia să discutăm problemele sucevenilor. Și fac propunerea bărbătească: dacă eu nu câștig lupta, plec din politică acasă. Dacă el nu câștigă lupta, îi cer să plece acasă din politică”,
a spus Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
George Simion a mers miercuri prin mai multe orașe precum Iași, Focșani, Suceava.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024