Primarul municipiului reședință de județ se află înaintea unei campanii de amploare ce va fi derulată la Botoșani.
Cătălin Flutur a declarat că va provoca o dezbatere și un set de măsuri prin care să fie combătută cerșetoria de pe plan local.
”Chiar dacă legea nu ne ajută în mod deosebit, cred că printr-o informare corectă a cetățenilor, prin utilizarea mijloacelor legale pe care le avem acum la dispoziție să diminuăm acest fenomen care capătă amploare. Iar din punctul meu de vedere va fi toleranță zero”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul relatează că a dat o temă atât la Poliția Locală cât și colegilor din oficiul juridic pentru identificarea cadrului legal pentru a se iniția demersuri în vederea unei modificări legislative. Chiar prin Asociația Municipiilor din România.
”Acum îi vezi, știi ce fac, dar nu le poți confisca banii. A doua zi sunt în același loc. Oricând și oricare dintre noi, dintre cetățenii municipiului Botoșani putem să facem milostenie și este absolut binevenită dar diferența între milostenie și cerșetorie, între cei care își sporesc veniturile sau sunt trimiși la cerșit este foarte mare”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Campania inițiată de Primărie este una de sensibilizare și informare a populației cu privire la acest flagel. (G.E.)
Vezi și: Primarul Cătălin Flutur se uită urât la trei directori – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile