„Simt nevoia să îmi exprim niște gânduri față de alegerile care vor avea loc mâine. În viața unui partid, o dată la patru ani se fac alegeri pentru funcțiile de conducere și momentul este foarte important”, au fost primele cuvinte ale lui Cătălin Flutur, înainte de alegerile interne de mâine.
După o analiză a fuziunii prin comasare care a avut loc, fostul președinte al PNL Botoșani spune că a observat bătălii în interiorul partidului care au atins apogeul înaintea alegerilor de mâine care par să suscite un extrem de mare interes.
”Când vorbesc de interes, deja clar am văzut două tabere și îmi pare rău că o parte din colegii mei nu au înțeles că nu sunt veșnici într-un partid”,
Cătălin Flutur, ex-președintele PNL Botoșani
Fostul lider spune că a știut să își asume eșecul de la alegerile parlamentare din iarnă și a luat toată vina asupra sa, deși filiala de la Botoșani, la nivel național a avut totuși rezultate bune, locul 8 la locale, respectiv prima jumătate a clasamentului la parlamentare.
”Am sperat că și alți colegi să înțeleagă că poate electoratul își dorește altceva și m-am gândit că poate și o parte din colegii din Botoșani care se cred senatori de drept, vor înțelege acest lucru și se vor retrage, să lăsăm și pe alții, poate mai plini de entuziasm, poate cu alte idei în a manageria politic un partid, lucru care nu s-a întâmplat”,
Cătălin Flutur, ex-președintele PNL Botoșani
Cătălin Flutur a făcut referire la senatorul Costel Șoptică ce și-a depus candidatura pentru președinția PNL și a arătat că el îl susține pe Cristian Achiței.
S-a deschis cea mai mare cafenea drive-thru din Botoșani: Gustul care te pune în mișcare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Concedierea în 2025: În ce situații nu au voie angajatorii să te dea afară
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Alarmant: Peste jumătate dintre elevi sunt victime ale violenței în școli
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
ANM anunță o schimbare bruscă a vremii: Ninsori și temperaturi de până la -15°C
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile