Prezenţi la întâlnirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare „Aqua Botoşani” au fost şi aproximativ 25 de primari din judeţ printre care şi edilul şef al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur. Primarul Botoşaniului a afirmat că, această întrunire a avut ca scop principal identificarea unor măsuri pentru stoparea pierderilor pe care le înregistrează momentan societatea de apă şi canalizare de la nivelul judeţului.
În opinia edilului, toţi membrii prezenţi la şedinţă au calitatea de acţionari minoritari, iar cel care trebuie să răspundă de gestionarea activităţii din cadrul societăţii este Consiliului de Administraţie constituit la nivelul acestei unităţi. „
Este decizia acţionarului majoritar, noi am tras un semnal de alarmă acum pentru că o societate care are probleme în momentul acesta ne creează…acesta este semnul nostru de întrebare societatea care va trebui să gestioneze un proiect foarte mare şi foarte important pentru judeţul Botoşani”, a declarat primarul
Cătălin Flutur. De asemenea, edilul şef al oraşului susţine că, momentan nu se impune schimbarea structurilor decizionale de la nivelul operatorului de apă al judeţului, ci mai degrabă găsirea de soluţii pentru a fi stopate pierderile înregistrate care se ridică în prezent la 2,2 milioane de lei noi. „
Eu nu sunt decât un reprezentant, nici preşedintele CJ nu poate să facă acest lucru chiar dacă el are drept de vot în CJ, problema este a Consiliului Judeţean, eu personal aş propune măsuri, în primul rând, acum vedem care vor fi, reducerea numărului de angajaţi, o diminuare a salariilor, măsuri mai drastice pentru cei care fură apă, care provoacă pierderi, de reducere a pierderilor cu toate că eu sunt optimist pentru că a fost acest program ISPA iar pierderile ar fi trebuit să fie de circa 30%”, a mai spus
primarul municipiului Botoşani.
Gabriela ERDIC