Liderul judeţean al democrat-liberalilor este optimist în privinţa unei alianţe cu liberalii pentru turul al doilea de scrutin. În ciuda relaţiilor nu tocmai cordiale şi ale criticilor reciproce pe care şi le-au adus preşedinţii judeţeni de la PD-L şi PNL, şeful PD-L Botoşani crede că, cel puţin doctrinar, o coaliţie între cele două formaţiuni este cel mai normla lucru care s-ar întîmpla.
„Asta nu hotărăsc eu. Şi nu face Flutur cu Ţurcanu, face PD-L cu PNL, face dreapta o alianţă şi e cel mai important lucru care se poate întîmpla, fără struţo-cămilă pentru că vorbim de partide de dreapta”, a declarat
Cătălin Flutur. De altfel, acesta a condus în trecut organizaţia municipală a PNL şi a ieşit primar pe listele acestui partid, însă a intrat în PD-L după ce un grup masiv de liberali au părăsit PNL atunci cînd acesta se afla la putere.