Flutur prezentat în faţa a mii de oameni ca protejatul lui Băsescu – VIDEO
Un singur lider politic dintre cei care au luat cuvântul la mitingul organizat duminică de USL la Iaşi a pomenit de Botoşani. A făcut-o însă de două ori preşedintele Partidului Conservator.
Mai întâi Daniel Constantin a întrebat pe rând oamenii din judeţele participante, implicit şi Botoşani, dacă vor demiterea preşedintelui suspendat al României, iar răspunsul a fost în cor „daaaaaa”. „Aş vrea ca toată ţara să ştie un lucru foarte clar: Moldova doreşte să-l demită pe Traian Băsescu, Moldova va participa într-un număr foarte mare la vot, la referendum”, a fost concluzia trasă de liderul PC. Acesta şi-a arătat apoi recunoştinţa faţă de moldovenii care au ieşit la vot şi au schimbat la alegerile locale majoritatea preşedinţilor Consiliilor Judeţene şi primarilor de municipiu reşedinţă. „Mulţumim celor din Botoşani că l-au demis pe votul lor din 10 iunnjie şi l-au trimis să răspundă în faţa legii pe vărul lui Gheorghe Flutur, pe Cătălin Flutur. Aş vrea să le mulţumesc celor din Neamţ care prin votul lor au încercat să-l trimită în faţa legii pe Împăratul Energiei din România, pe Gheorghe Ştefan”, a spus Daniel Constantin. A uitat de primarii PDL intraţi la închisoare pe vremea lui Băsescu El le-a transmis oamenilor strânşi în Piaţa Unirii că liderii PDL din Moldova îşi doresc menţinerea lui Traian Băsescu din considerente pur personale. „Toţi aceşti oameni, protejaţi ai lui Traian Băsescu, nu mai au decât un singur gând, acela de a-l menţine pe protectorul lor la Cotroceni pentru a fi păziţi în continuare de lege. Aceasta este singura miză a lor. Vă chemăm la vot ca prin votul dvs. toţi aceşti oameni pentru care aţi votat să se facă dreptate, să ajungă să plătească pentru ceea ce au făcut împotriva poporului pe care l-au condus”, a afirmat Daniel Constantin. El nu a amintit ceva de faptul doi primari PDL de municipiu reşedinţă, Antonie Solomon de la Craiova şi Mircia Gutău de la Râmnicu Vâlcea, au intrat la închisoare în timpul preşedinţiei lui Traian Băsescu.
MAI MULTE DESPRE MITINGUL USL DE LA IAŞI:
Mitingul botoşănean la Iaşi, de la protestele şefuleţilor la o bere, la proteste de inspectoare cu bărbatul în hotel – GALERIE FOTO