Senatorul Gheorghe Flutur, candidatul liberalilor la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, şi-a prezentat principalele obiective din programul electoral pentru alegerile locale din acest an.
”Repornim dezvoltarea judeţului Suceava” este sloganul pe care liderul liberal îl foloseşte în această campanie electorală, iar asocierea între Suceava şi Botoşani pentru realizarea unui Parc de Industrie Alimentară integrat este unul din obiectivele propuse pentru crearea de noi locuri de muncă.
”Este un proiect ambiţios pe care dorim să-l depunem spre finanţate pe Fonduri Europene de Investiţii Strategice, aşa-zisa listă a lui Junker, listă care are circa 317 miliarde de euro posibili de acordat pe investiţii în ţările din UE pentru crearea de locuri de muncă. Judeţul Suceava are depus doar un singur proiect, faţă de Iaşi, care are peste 100. Am făcut deocamdată un proiect cadru şi vedem care sunt paşii de urmat”,
Gheorghe Flutur, senator PNL Suceava.
Fostul preşedinte al CJ Suceava din perioada 2008 – 2012, citat de Monitorul de Suceava, a precizat că a avut discuţii cu preşedintele actual al CJ şi cu primarul Ion Lungu pe tema asocierii între cele două zone pentru crearea parcului economic de inovaţie din nordul Moldovei, care are în vedere punerea în valoare a unui Parc de Industrie Alimentară integrat pentru achiziţie, procesare, valorificare şi căutare de pieţe în ţară, în spaţiul european şi în afara lui.
“Am lucrat deja cu specialişti la un proiect în această direcţie. Am întrebat dacă putem fi eligibili şi cred că trebuie să îndrăznim, pentru că gradul de procesare a produselor din zonă este foarte scăzut, în timp ce noi suntem doar consumatori de produse care vin din altă parte. Acest gen de investiţii s-au făcut cu succes în Polonia”,
Gheorghe Flutur, senator PNL Suceava.
Atât candidatul PNL, cât şi cel al PSD la Primăria Suceava şi-au lansat candidaturile cu planuri sau cu referiri la Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
PSD Suceava candidează cu gândul la Botoșani: Cel mai grav, Suceava a pierdut lupta cu Botoşaniul
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile