În condiţiile în care candidaţii prezenţi în studioul TVR Iaşi nu şi-au putut adresa întrebări, au curs promisiunile. Iar acestea au fost lansate cu precădere ca răspuns la un exerciţiu propus de moderator, care le-a cerut invitaţilor să spună cum văd oraşul în 2020, adică la finalul mandatului pentru care candidează în 2016.
Iar Cătălin Flutur a făcut-o cu reproşuri mai mult sau mai puţin voalate la adresa actualului primar, arătând că nu s-au creat locuri de muncă, nu s-a construit nici o locuinţă şi că Zona Metropolitană nu a funcţionat.
„Plecând de la imaginea de astăzi, văd un Botoşani în continuă dezvoltare. Văd un Botoşani care să valorifice la maximum potenţialul pe care îl are în momentul de faţă, un Botoşani integrat în Zona Metropolitană (…). Văd în Zona Metropolitană şi locuinţe, văd şi transport în comun modern, văd şi crearea de locuri de muncă prin incubator de afaceri şi parc industrial”,
Cătălin Flutur, candidat PNL la Primăria Botoşani.
Atacat, edilul şef a jucat din nou, oarecum voalat, cartea dosarelor penale, menţionând că nu poţi câştiga încrederea cetăţenilor atunci când tu şi membrii echipei tale aii probleme de integritate, aceasta după ce în nenumărate rânduri a vorbit despre dosarele pe care Cătălin Flutur le are la DNA.
„Am pregătit un proiect pentru realizarea unui cartier de locuinţe ANL, deci în 2020 vor fi realizate 600 de locuinţe, după ce am reuşit să aduc terenul de 44 de hectare de la Armată pentru municipiul Botoşani. Am obţinut finanţarea pentru un nou spital municipal a cărei construcţie va începe în vara acestui an, se află deja în procedură de licitaţie, am modernizat Stadionul Municipal şi în 2020 îl vom aduce la standarde europene”,
Ovidiu Portariuc, candidat PSD la Primăria Botoşani.
Actualul primar a promis din nou că Parcul Cornişa va fi deschis vara aceasta, menţionând că planul este de a aduce turişti nu doar din Botoşani, ci şi din judeţele învecinate şi chiar din Moldova şi Ucraina. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Portariuc, Flutur, Tereza şi Atudoroae în acelaşi studio, într-o emisiune fulger – FOTOGALERIE
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile