Co-președintele PNL Cătălin Flutur a declarat că este departe de a se gândi la alegerile din interiorul partidului pentru funcția de lider unic al partidului de dreapta.
”Pe 1 ianuarie 2017. Eu cred că eu și dl. Țurcanu trebuie să avem puterea și arta ca până în 2017 să creăm în partid așa o emulație prin care să aducem cât mai mulți membri care să facă și o vechime în partid și să putem crea un loc la fiecare membru al nostru care îi dorește să ocupe funcția pe care și-o dorește”, a spus
liderul PNL.
În schimb, nu există nici o fărâmă de îndoială în privința candidaturii sale la
Primăria Botoșani care a fost anunțată la scurt timp după ce a pierdut funcția de primar.
”
Ar trebui acum să spun lucrul pe care l-am spus în 2012. Mă știți că m-am schimbat eu vreodată? Știți că m-am schimbat vreodată? Am spus un lucru în 2012 și nu mă schimb”, a încheiat
Cătălin Flutur.
Imediat după ce a pierdut alegerile din 2012, Cătălin Flutur a declarat că va încerca din nou în 2016 să recâștige încrederea botoșănenilor.
(G.E.)
CITEȘTE:
Phoenix din politica de dreapta : Partidul care pornește la drum ”cu toată lumea” și fără datorii