Un incendiu violent a izbucnit joi seară într-o hală de reparații utilaje de pe strada Ion Creangă, care aparține unei firme de construcții. Alarma a fost dată de unul dintre paznici.
La fața locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu patru autospeciale de intervenție, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Aceștia au constatat că ardea cu flacără deschisă bunurile din mai multe încăperi, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte construcții din apropiere, dar și la mai multe autovehicule și utilaje. Suprafața afectată era de de aproximativ 400 de metri pătrați.
O persoană care se afla în clădire în momentul izbucnirii incendiului s-a refugiat pe acoperiș. Aceasta a fost coborâtă de pompieri cu ajutorul scării culisabile, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de o oră. Au ars piese PVC pentru instalații sanitare, 1,5 tone ulei auto, patru uși PVC, alte materiale combustibile, precum și aproximativ zece metri pătrați din acoperișul clădirii.
S-au salvat trei camioane, o volă, un motostivuitor și două autoturisme. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:
- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024