De la an la an situația a devenit tot mai greu de suportat
Necazul este mai vechi, familia formată din mamă și fiică au avut mereu câini în apartament, dar de la an la an situația a devenit tot mai greu de suportat pentru locatarii blocului. Sesizări au existat încă din 2009, când un grup operativ format din reprezentanți ai municipalității, ai Poliției și de la
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, au discutat cu ușa întredeschisă cu familia, pentru că femeile nu deschideau nimănui. Animale aveau diferite boli, nu erau vaccinate, iar situația nu s-a schimbat cu mult de atunci, câinii nefiind nici măcar deparazitați, din spusele vecinilor. La fel cum locatarii blocului au spus că animalele trăiesc în apartament și nu sunt văzute niciodată în aer liber.
Au existat totuși cinci carnete de sănătate, eliberate la propunerea autorităților, în 2009, însă acestea au fost… fictive, și nici nu au fost făcute pentru toți câinii. Vecinii de bloc sunt exasperați de problemele pe care le au din cauza acestor animale crescute în apartament. Mirosul provenit din apartamentul cu probleme este resimțit de la etajul al doilea, iar fațada locuinței pare a fi într-o stare deplorabilă. Ferestre fără perdele, sticlă spartă și murdară.
Ca să împrăștie mizeria din apartament aruncă cu apă
Vecinii sunt necăjiți că nu pot scoate nimic afară pe balcon sau să aibă un geam deschis ori să lucreze în fața blocului, în grădiniță, pentru că oricând se pot trezi cu surprize.
„
Cred că au aproximativ 10 câini, iar cele două femei trăiesc fără energie electrică într-un apartament cu trei camere. Sunt racordate la apă, iar ca să împrăștie mizeria din apartament aruncă cu apă, iar urina are un efect coroziv și a distrus tencuiala. Nimeni nu face nimic pentru că spune că este bătrână, dar ea asta a făcut toată viața, a adunat câini, cu care ne terorizează!“, a spus
Corneliu, unul dintre vecinii femeilor din apartamentul problemă.
De la umezeala din apartament, celelalte locuințe din apropiere au și ele de suferit. Mizeria se prelinge pe geamuri, iar conductele care tranzitează blocul au devenit locul în care animalele urinează, astfel în interiorul apartamentelor există mereu un miros înțepător. Vara, pe lângă mirosul greu de suportat, în zonă sunt și purici.
Geamurile sunt murdare
„
Acest apartament a fost reclamat și acum câțiva ani de vecini, era plin de Poliție și tot nu s-a rezolvat. Familia a pus un avocat și a scăpat. Gălăgia o mai suport, dar urgența este la baie. Probabil au o defecțiune la țeavă și toarnă mizeria de la câini și miroase în casă, stau cu clorul pregătit mereu. Geamurile sunt murdare, trebuie mereu să le șterg‟, a spus
Dumitru, un alt vecin afectat de situație. Acum vecinii s-au mobilizat din nou și au depus o sesizare la DSP, instituție care a anunțat Poliția municipiului Dorohoi.
„
Rog organele abilitate, în momentul în care au o autorizație, o hotărâre judecătorească de intrare în apartament, atunci putem să ne alăturăm grupului și să sprijinim o intervenție în domiciliu. Altfel nu putem interveni“, a precizat
comisarul șef Marcel Prichici, șeful Poliției Dorohoi.
Ei sunt chinuiți, nu știu ce înseamnă să trăiești liber
Există o hotărâre a Consiliul Local Dorohoi, din anul 2005, care prevede creșterea unui număr limitat de animale de companie în locuință, dar cu menținerea curățeniei și a liniștii publice.
„
Această hotărâre menționează că se pot crește câini în apartament, dar cu acceptul locatarilor, dar ea nu-l are. Nimeni nu poate face nimic și ea își vede nestingherită în continuare de câini. Așteptăm, poate beneficiem de o ordonanță prin care să putem pătrunde în locuință, să deparazităm, să vaccinăm câinii și să fie microcipați. Ei sunt chinuiți, nu știu ce înseamnă să trăiești liber, iar pentru acest lucru ar trebui făcute legi care să-i pedepsească pe cei care nu se îngrijesc cum trebuie de animale‟, a mai adăugat revoltat
Corneliu.
Acum un an, locatarii au trimis o solicitare scrisă
deputatului Andrei Dolineaschi pentru schimbarea legii, dar nu au primit, nici până în ziua de astăzi, vreun răspuns. Zilele care urmează sesizarea locatarilor către DSP va fi trimisă și
Instituției Prefectului, de unde speră că se va întrezări măcar o umbră de rezolvare.
CITEȘTE:
ÎN SFÂRȘIT: Femeia care și-a transformat căminul într-o ghenă de gunoi, a părăsit locuința statului - GALERIE FOTO