Inspectorii din cadru Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au identificat un număr de 13 cai diagnosticaţi cu anemie infecţioasă în localităţi precum Suliţa, Prăjeni, Cristeşti şi Vlădeni. Animalele au fost sacrificate, iar proprietarii urmează a fi despăgubiţi de statul român.
Inspectorii sanitar veterinari monitorizează exploataţiile de animale care au un precedent al anemiei infecţioase la o perioadă de trei luni de zile. În urma acţiunii derulată în săptămâna precedentă pe raza judeţului, au fost depistate cazuri pozitive la cabaline. Asta după ce, în 2010 s-a desfăşurat campania de eradicare
prin extragerea tuturor animalelor anemopozitive urmând ca în localităţile unde a evoluat cazul de boală, întreg efectivul de cabaline să fie supravegheat, iar acolo unde mai apar cazuri să fi
e întocmite dosarele de despăgubire şi extragerea acestora din gospodării. „În cadrul acestei campanii am avut 13 cazuri pozitive, deja şase au fost evaluate ieri şi abatorizate. Sunt alocaţi bani pentru aceste programe. Se face evaluarea animalului, se abatorizează şi apoi se despăgubeşte proprietarul”, a declarat
Ovidiu Airimiţioaie, director executiv adjunct DSVSA. Proprietarii animalelor care au fost sacrificaţi urmează a fi despăgubiţi de stat în funcţie de starea cabalinei, sumele fiind cuprinse între 700 de lei pentru un cal obişnuit şi aproape 3.000 de lei dacă este vorba de unul de rasă. În decursul anului precedent au fost depistaţi cu anemie infecţioasă 290 de cai, suma alocată pentru despăgubiri fiind de aproape 400.000 de lei noi.
(G.E.)