Cercetările sunt continuate de oamenii legii.
Polițiștii de frontieră de la Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 75.000 de lei.
În data de 6 septembrie 2021 poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, judeţul Botoşani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, ca urmare a schimbului de date cu autorităţile de frontieră din Ucraina, au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
Astfel, pe timpul acţiunii, în jurul orelor 16.15, au fost observate, pe direcţia localităţii de frontieră Baranca, judeţul Botoşani, două persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.
Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru oprirea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus şi au fugit în direcţii diferite. Polițiștii au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, dar profitând de configuraţia terenului, persoanele s-au retras pe teritoriul R. Ucraina.
În cel mai scurt timp au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
În imediata apropiere, poliţiştii de frontieră au descoperit 16 colete voluminoase, iar în urma examinării preliminare s-a constat faptul că acestea conţin ţigări. La inventariere, a rezultat cantitatea de 150.000 de ţigarete (7.500 de pachete), în valoare de 75.000 de lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024