Pentru că cele două persoane nu au răspuns la somații, au fost trase focuri de avertisment.
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 10.000 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 5.000 de lei, pe care doi cetăţeni ucraineni au încercat să le introducă ilegal în România.
Pe timpul acţiunii, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
În data de 25 iulie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, ca urmare a schimbului de date cu autorităţile de frontieră din Ucraina, au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 21.45, oamenii legii au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei de stat ce funcţionează pe principiul termoviziunii, pe direcţia localităţii frontieră Mihăileni, două persoane care transportau cutii voluminoase, dinspre linia de frontieră spre interiorul teritoriului naţional.
Poliţiştii de frontieră au monitorizat persoanele, care s-au deplasat prin culturile agricole, iar în jurul orei 22.10 au procedat la interceptarea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, abandonând coletele şi fugind în direcții diferite.
Polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, reuşind astfel reţinerea celor două persoane de sex masculin. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni ucraineni, în vârstă de 27, respectiv 25 de ani.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
La inventarierea bunurilor, a reieşit faptul că în colete erau transportate ţigări, în cantitate totală de 10.000 de ţigarete (500 de pachete), în valoare de 4.971 de lei, toată cantitatea fiind ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, se efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră ucrainene sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie încheiat între Uniunea Europeană şi Ucraina, cei doi cetăţeni au fost preluaţi de autorităţile statului vecin.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024