Un alt spectacol a avut loc astăzi la Uvertura Mall, însă de această dată scena a fost montată la etajul 4 din incinta complexului comercial. Mircea Baniciu a concertat alături de colegii săi Vlady Cnejevici şi Teo Boar în zona de food court a centrului comercial.
În deschidere au urcat pe scenă două tinere talente din Botoşani, urmate de doi folkiştii din Bacău, Alexandra Andrei şi Cosmin Vaman.
Spre deosebire de isteria creată sâmbătă seară de Alex Velea, atmosfera creată de artist în jurul său a fost una liniştitoare, ce a încântat auzul sutelor de botoşăneni adunaţi în jurul său.
Printre melodiile incluse în programul artistic, Mircea Baniciu a inclus şi binecunoscutele piese
Vis de primăvară,
Tristeţi provinciale şi
În căutarea cuibului pierdut. Ultimul etaj al mall-ului a fost aproape plin, iar publicul a fost foarte divers, de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă, buni cunoscători ai repertoriului artistului. Cu puţin timp înainte de a concerta, artistul s-a fotografiat cu fanii care l-au surprins în apropierea scenei.
Spectacolul a început după ora 17:00 şi a durat în jur de două ore.
VEZI ŞI:
Asalt isteric la Uvertura Mall cu Alex Velea : Canapele călcate în picioare, puradei pe bar, căciuli şi fulare aruncate, intervenţie disperată a bodyguarzilor – VIDEO & GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Show Alex Velea cu mii de oameni în stradă, la balcoane şi ferestre – VIDEO & GALERIE FOTO