Un fost atacant de la FC Botoşani, în vârstă de 37 de ani, care mai activează încă în fotbalul din Liga a IV-a şi antrenează o grupă de copii de la Câmpulung Moldovenesc, a dispărut în mod misterios, provocând foarte multă îngrijorare în rândul membrilor familiei sale, dar şi printre colegi.
Sandrino Gherine a locuit în ultimii ani la Câmpulung Moldovenesc, iar sâmbătă seară, potrivit Monitorul de Suceava, a plecat spre Vatra Dornei, unde urma să participe la nunta unui coleg de la echipa Dorna Vatra Dornei, unde este legitimat. El a coborât din maşina cu care a fost dus la Vatra Dornei de un amic şi a plecat spre restaurantul unde avea loc nunta. Nu a mai ajuns însă nici la restaurant şi nici nu s-a mai întors acasă. A doua zi, când a început să fie căutat insistent, acesta nu a mai putut fi contactat pe nici unul din telefoanele mobile, ambele fiind închise. Apropiaţii spun că acesta îşi suna de fiecare dată mama atunci când lipsea de acasă şi nu cred că putea să plece pur şi simplu fără a mai dori să dea un semn de viaţă. Asta cu atât mai mult cu cât avea programate antrenamente la echipa de club, dar şi cu grupa de copii de care se ocupă.
Antrenorul echipei Dorna Vatra Dornei, Relu Buliga, şi-a arătat îngrijorarea pentru această dispariţie: „Nu ştim ce se putea întâmpla cu el, nu avea nici un motiv să nu ajungă la acea nuntă. Am încercat să dăm de el, dar ambele telefoane sunt închise. Sperăm să fie bine şi să revină acasă”.
Dispariţia acestuia a fost reclamată şi la Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc. Poliţiştii au demarat o anchetă, în încercarea de a lămuri dacă este vorba de o dispariţie ori de o plecare voluntară, caz în care măsurile de urmărire ar fi încetate.
Poliţiştii au o informaţie, care nu este însă certă 100%, că Sandrino Gherine s-ar fi urcat într-o altă maşină şi ar fi plecat înainte de a intra în restaurant. Cu cine a plecat, de ce a plecat şi mai ales de ce nu s-a întors, nu se ştie.
Sandrino Gherine a jucat fotbal la mai multe echipe de Liga a II-a, printre care Cetatea Suceava şi FC Botoşani, în perioada în care echipa evolua în Liga 2, fiind unul dinrte golgeterii formaţiei şi cei mai îndrăgiţi fotbalişti.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024