Ionuţ Vartic, fostul şef al Direcţiei Antifraudă Suceava, este acuzat că la insistenţele lui Corneliu Ciuchea, a determinat-o pe subordonata sa Angela Brânduş să nu amendeze cu 58.000 de lei un club din Botoşani, pe care trebuia să-l şi închidă pe o perioadă de trei luni de zile.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
IONUȚ DANIEL VARTIC, inspector șef antifraudă la Direcția Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu,
CORNELIU CIUCHEA , asociat și administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu,
ANGELA BRÂNDUȘ, inspector antifraudă la Direcția Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu,
MIHAI GOGU, inspector antifraudă la Direcția Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
CITEȘTE: ANAF-ul pune tunurile pe patronii de localuri în noaptea dintre ani: DESPRE CE operațiune este vorba
În perioada 1-6 martie 2014, inculpatul Vartic Ionuț Daniel, determinat, cu intenție, de către inculpatul Ciuchea Corneliu, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, i-a cerut subordonatei sale Brânduș Angela să nu dispună măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia unui control efectuat într-un club din Botoșani. Astfel, inculpata Brânduș Angela a distrus, cu intenție, o notă explicativă și a falsificat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, cu prilejul întocmirii acestuia, prin omisiunea de a insera toate cele patru contravenții existente. Acest document a fost semnat și de inculpatul Gogu Mihai, fără a lua cunoștință de conținutul acestuia și fără a face verificările necesare în condițiile legii. Aceste acțiuni au avut ca urmare neaplicarea unor amenzi în cuantum de cel puțin 58.000 lei (ca urmare a existenței a patru contravenții), la care se adăuga măsura complementară a suspendării activității societății pe o perioadă de 3 luni și confiscarea unei sume de 35 lei.
”Precizăm că inculpații Vartic Ionuț Daniel și Ciuchea Corneliu au fost trimiși în judecată la data de 01 aprilie 2015 (comunicat nr. 652/VIII/3) pentru infracțiuni care au legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale primului dintre inculpați”, se arată în comunicatul DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava.
Cluburi și baruri din Botoșani luate la puricat de pompieri: Instalații improvizate și alte nereguli depistate
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024