Strada Teatrului nr.16, undeva în spatele fostului restaurant ”Pod de Piatră”, pe frontispiciul unei clădiri stă scris ”Partidul Național Liberal – Filiala Teritorială Botoșani”.
Aleea Maxim Gorki nr.2, în vecinătatea fostei Case a Corpului Didactic, un alt imobil la intrarea căruia este afișată o emblemă generoasă: ”Partidul Național Liberal – filiala Botoșani”.
Singura diferență: primul sediu este văruit în galben-albastru, al doilea în alb-portocaliu.
Greu de înțeles pentru o persoană aflată doar în trecere prin oraș, dificil de priceput chiar și pentru botoșănenii cu mai puține conexiuni în lumea politică.
Pe 26 iulie 2014, congresul comun al Partidul Național Liberal și Partidului Democrat Liberal a aprobat fuziunea celor două formațiuni. Aproape șapte ani mai târziu, PNL și PDL sunt unificate doar pe hârtie la Botoșani. Aceasta și pentru că una dintre grijile principale ale liderilor celor două foste partide a fost în tot acest timp să se anihileze unii pe ceilalți pentru a câștiga puterea în cadrul organizației. La alegerile interne din 2017 s-au luptat practic două mari tabere: a vechilor liberali și a foștilor pedeliști. Primii au câștigat atât județul, cât și municipiul reședință. Bătălia s-a repetat și în 2021, doar că data aceasta ex-PNL – iștii au izbândit la județ, iar foștii PDL-iști la municipiu, diferențele fiind infime.
În toți acești șapte ani, PNL a funcționat practic ca două partide, unul al liberalilor tradiționali, care și-au desfășurat activitatea în clădirea din strada Teatrului, și celălalt al foștilor democrat-liberali, care au rămas tot la fostul sediu al PDL.
Oficial, fostul sediu al PDL a devenit casa organizației municipale PNL, însă din inscripțiile de la intrare nu reiese acest lucru. Costel Șoptică a convocat ședințe în strada Teatrului, Cătălin Flutur a pregătit ședințele de Consiliu Local în Aleea Maxim Gorki. Costel Șoptică și-a deschis cabinet parlamentar la vechiul sediu al PNL, Cristian Achiței în fosta casă a PDL.
Dar elocvent este ceea ce s-a întâmplat în noaptea alegerilor locale, când staff-ul lui Costel Șoptică, pe atunci candidat la președinția Consiliului Județean, a centralizat rezultatele în clădirea din strada Teatrului, în timp ce echipa de campanie a lui Cătălin Flutur, pretendent la Primăria Botoșani, a contabilizat datele de la secții în imobilul din Aleea Maxim Gorki.
Nu mai există vreun partid în Botoșani la care să se fi întâmplat așa ceva. Da, pe hârtie și PSD are un sediu al organizației municipale și unul la județ, numai că primul este situat în Centrul Vechi și este părăsit, nu se desfășoară acolo vreo activitate.
Și ALDE are două sedii, unul pentru județ și celălalt pentru municipiul reședință, numai că ambele sunt în aceeași clădire din Centrul Vechi, la același etaj, sunt despărțite de câțiva metri și în ambele lucrează aceiași oameni.
USR are un singur sediu, Pro România la fel, iar AUR a fost adăpostit în campanie la o reprezentanță auto.
Povestea partidului împărțit între două sedii pare însă să se apropie de final. La doar șase zile după scrutinul intern, la prima întrunire în noua componență stabilită prin vot, Biroul Politic Județean al PNL Botoșani a aprobat o hotărâre care prevede că ședințele tuturor forurilor statuare ”se vor desfășura doar în sediul județean, din strada Teatrului nr.16”.
În hotărâre au fost menționate ședințele Biroului Politic Județean, Biroului Politic Local al municipiului Botoșani, dar și cele de la Organizația Femeilor Liberale, Tineretul Național Liberal, Organizația de Seniori și Organizația Oamenilor de Afaceri.
”S-a tot discutat că sunt două partide, două sedii și am spus că punem capăt acestui lucru. De acum înainte, orice hotărâre care se adoptă la un alt sediu decât cel din strada Teatrului este nulă”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
În condițiile în care vechii liberali au obținut o victorie clară la alegerile județene prin prisma numărului de posturi câștigate, hotărârea a fost votată cu o largă majoritate. Doar trei membri ai BPJ au votat împotrivă - Cristian Achiței, Cătălin Flutur și Gabriel Alecsandru – adică tocmai președintele și prim-vicepreședinții filialei municipale, direct afectați de decizie și, în plus, toți trei proveniți din fostul PDL.
Hotărârea a fost adoptată de BPL pe 9 iulie, însă marea surpriză a venit abia cinci zile mai târziu. Pe 14 iulie, Alianța Liberalilor și Democraților – filiala Botoșani, a depus la Primăria Botoșani o adresă în atenția lui Cosmin Andrei prin care solicită să i se acorde în folosință tocmai clădirea din Aleea Maxim Gorki nr.2, adică fostul sediu al PDL și care oficial adăpostește filiala municipală a PNL.
Și mai interesant este motivul prezentat de Roxana Țurcanu, președinte ALDE Botoșani, în cererea depusă la Primăria Botoșani:
”În urma discuțiilor avute cu liderii Filialei Partidului Național Liberal Botoșani, aceștia și-au exprimat intenția de a renunța în perioada următoare la spațiul mai sus menționat, deoarece dețin două sedii în municipiul Botoșani”.
Deputatul care a propus în BPJ al PNL organizarea tuturor ședințelor în strada Teatrului, lăsând practic fără rost imobilul din Maxim Gorki, susține că nu este vorba de vreo înțelegere cu liderii ALDE.
”Eu nu știam ceva despre o asemenea solicitare a celor de la ALDE, de la voi aflu, acum”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
Problema sediului fostului PDL a fost abordată și în ziua conferinței organizației municipale, când într-o discuție cu jurnaliștii Cătălin Flutur a justificat menținerea acestuia prin faptul că ”și PSD are două sedii” și că imobilul din strada Teatrului este pur și simplu prea mic, având o singură sală de ședințe, iar cel din Maxim Gorki este mai mare.
Deși l-a cerut ALDE, fostul sediu al PDL ar putea ajunge, de exemplu, la USR, fiindcă Salvați România a tot cerut Consiliului Local repartizarea unui spațiu din patrimoniul municipalității, însă nu l-a primit. Și tocmai consilierii locali sunt cei care votează și, de la precedenta respingere, USR a reușit să pătrundă în deliberativul local cu doi membri care înclină mai mereu balanța spre PSD sau PNL la proiectele de maximă importanță.
Pedeliștii au închiriat clădirea din Aleea Maxim Gorki 2 după ce Trezoreria s-a mutat în Palatul Finanțelor, graba strămutării fiind justificată la acea dată prin existența unei ciuperci care ar îmbolnăvi funcționarii. Imobilul nu a avut parte între timp de vreo reparație capitală, dar în ciuda acestui lucru nu s-a auzit de vreun lider marcant de partid care să fie îmbolnăvit de ciuperca ucigașă din pereții clădiri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024