Conducerea uneia dintre cele mai importante organizații de la Botoșani pentru persoanele vârstnice, a fost preluată de o fostă directoare din cadrul Consiliului Județean Botoșani.
Este vorba despre funcția de președinte a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) de la Botoșani care, în ultimii cinci ani de zile a avut în frunte doi foști coordonatori care au trecut la cele veșnice.
Ani de zile această structură a fost condusă de Costică Ionescu. Fostul președinte, deși cu o vârstă înaintată, a murit subit înaintea unei zile lucrătoare când a fot așteptat de colegi, la birou.
Nu a mai venit.
CARP-ul a fost ulterior preluat de un alt președinte, Mihai Jorovăț care a mai trăit și el un an și jumătate și astfel au fost declanșate iar alegeri pentru funcția de președinte.
”Eu am preluat conducerea de la fostul președinte Mihai Jorovăț care a decedat, Dumnezeu să-l ierte. Noi ne ocupăm cu împrumuturi acordate numai pensionarilor, nu împrumutăm persoane fizice care sunt încă în activitate. Împrumuturile la noi se fac până în 8.000 de lei, cu 24 de rate și o dobândă de 8%, avantajos”
Iuliana Pîrvan, președintele CAR Botoșani
Alegerile au fost organizate de către Adunarea Generală a membrilor CAR. Mandatul unui președinte este de 4 ani de zile și astfel, al actualului va expira în 2018. Vicepreședintele CARP Botoșani a fost desemnat Grasu Eugen.
Iuliana Pîrvan este jurist la bază și are 69 de ani.
”Nu am lucrat prin prea multe locuri pentru că nu mi-a plăcut. Am terminat facultatea la Iași, am lucrat doi ani ca jurist în cooperație la Tulcea apoi m-am transferat la Botoșani la fosta IJIL, apoi în 1977 am trecut la morărit și panificație unde am lucrat 16 ani. De acolo m-am dus la fosta Fermă a Partidului, la Gardieni, apoi am trecut la CJ de unde m-am pensionat”
Iuliana Pîrvan, președintele CAR Botoșani
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor numără la Botoșani mii de membri cotizanți din întreg județul.
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024