Așa zisul scandal iscat în Consiliul Județean cu exercitarea dreptului de preemțiune pentru o fostă grădiniță s-a mutat la Municipiu.
Primarul Cosmin Andrei a intervenit primul și și-a exprimat dorința pentru a cumpăra fosta grădiniță, care a funcționat în „Casa Mavrocordat” și care aparține familiei Mihalachi.
„Să ajungă în patrimoniul Primăriei pentru a o putea reabilita și pentru a-i da destinația pe care a avut-o și înainte”, spunea Cosmin Andrei în intervenția sa. În acest timp s-a înscris la cuvânt și fostul primar, Cătălin Flutur care a arătat că respectiva clădire de patrimoniu retrocedată în urmă cu ceva ani, în prezent arată „deplorabil”.
A cerut să se țină de ce s-a întâmplat cu Casa Ankele, de asemenea în atenția Primăriei spre a-i fi oferită o funcționalitate: „fără să avem bani în buget să facem respectiva achiziție, nici nu știm cât va costa. Fără să avem bani în buget să reabilităm acea clădire care arată cum arată după șapte, opt ani de părăsire, cred că nu este oportun și aici mă refer la bugetul municipiului care este fragil în momentul de față”.
Astfel a început înșiruirea de intervenții în care s-au emis păreri sau s-au dat replici la anumite afirmații.
Primarul în exercițiu a intervenit din nou, ironic la „grija” purtată de predecesor: „Mă așteptam la ceva mai interesant. Asta-i scuza, că nu avem bani? Puteați mai mult. Ne legăm la cap? Lăsați-ne să căutăm și banii, nu ăsta e un motiv întemeiat”. Mai departe, i-a criticat pe colegii liberali de la PNL care ar avea anumite interese de a vota sau nu, proiectele privitoare la achiziția de clădiri monument istoric.
Cătălina Lupașcu a catalogat intenția primarului de a cumpăra clădirea neprioritară, în condițiile în care, există numeroase grădinițe care au nevoie de dotări, aspect ce ar trebui să aibă întâietate pentru administrația locală.
Și Ada Macovei a avut un punct de vedere și a sugerat să fie „vizitate” unele grădinițe din mediul rural care sunt mai moderne decât multe din municipiu. Și totodată să se iasă din acest blocaj în care prezentul trebuie ancorat în trecut, prin clădirile istorice, învechite și majoritatea aproape fără funcționalitate.
La final, după toate discuțiile avute, proiectul a fost respins cu 11 voturi pentru (Bogdan Buhăianu, Marian Murariu, Marius Buliga, Silvia Diaconu, Dana Lăzăruc, Călin Bosovici, Petru Taielup, Marius Rogojinschi, Gabriel Tănasă, Miluță Timofti, Vicol Daniela), trei abțineri (Marcel Gheorghiță, Raluca Curelariu, Daniel Botezatu) și au votat împotrivă Maricel Maxim, Ada Macovei, Cătălina Lupașcu, Cătălin Flutur, Cătălin Boboc și Andrei Amos.
Intervențiile integrale în ședința de Consiliu Local pe acest subiect pot fi vizualizate în materialul video de mai jos.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024