Fostul şef de centru de la Elena Doamna, Georgeta Vătui a fost transferată la Complexul de Apartamente Cireşarii printr-o decizie semnată de directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Liviu Rădăşanu, la finele săptămînii precedente. Unul dintre motivele pentru care s-a recurs la acest transfer face referire la scandalul izbucnit la Elena Doamna, prin care un minor acuză că ar fi fost lovit de Andy Murariu de la Centrul Prietenia. Mai mult, comisia care a efectuat o anchetă cu privire la cele petrecute la Elena Doamna a ajuns la concluzia că, ar fi existat o stare conflictuală între Georgeta Vătui şi ceilalţi angajaţi din centru. „
Dumneaei este acum coordonator la Complexul de Apartamente Cireşarii, începînd de acum două, trei zile, nu mai ştiu cînd am semnat dispoziţia. Nu pot confirma sau infirma dacă transferul doamnei are la bază decizia comisiei de anchetă constituită la nivel de instituţie, întrucît poate forma obiectul comisiei de disciplină. Transferul s-a făcut prin acordul părţilor, dumneaei a înţeles că e o dificultate în acel centru şi ea şi-a manifestat intenţia, chiar am rămas în relaţii cordiale, chiar şi-a manifestat intenţia de a se ocupa de cele trei apartamente”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Postul de coordonator la Complexul de Apartamente Cireşarii a fost deţinut de Gheorghe Didii, care a fost trecut pe un post de funcţionar public, fiind astfel incompatibil cu această funcţie. Georgeta Vătui a fost şef de centru la Elena Doamna timp de aproape un deceniu.