A deschis seria interpelărilor din ședința ordinară de Consiliu Local a lunii ianuarie 2021, fostul primar Cătălin Flutur.
Printre temele atacate s-a regăsit și sentința dată de Curtea de Apel Suceava, care îi este favorabilă fostului membru din Consiliul de Administrație de la Urban Serv, Cezar Nicuță revocat prin vot de Adunarea Generală a Acționarilor, în fapt Consiliul Local.
Potrivit deciziei judecătorești, Urban Serv ar urma să îi plătească indemnizațiile calculate până la finele mandatului de administrator, dacă ar fi rămas pe funcție. Ori în acest caz, Cătălin Flutur a dorit să le atragă atenția consilierilor locali PSD cu privire la eventuale voturi viitoare.
Le-a sugerat să nu mai voteze „în turmă” pentru că există riscul să fie „buni de plată”.
„Vă întreb dragi colegi cum o să procedăm în cazul procesului care a fost definitivat la Urban Serv, când prin votul consilierilor PSD știți ce s-a întâmplat, iar cineva este bun de plată? Vă spun eu de pe acum și sunt convins că se vor face aceste demersuri. Vor fi buni de plată consilierii PSD care au votat la comandă, nu în necunoștință de cauză, un lucru. Și nu este singura sumă, cea de 25.000 de lei plus majorări și penalități, ce înseamnă CA la dl Nicuță, ci și funcția pe care a avut-o, de director tehnic”,
Cătălin Flutur, consilier local PNL
Fostul primar a mai arătat că va urmări cu atenție cum se va recupera acest prejudiciu și împotriva cui va decide societatea să se îndrepte.
„Să îmi spuneți în timp util și foarte repede, măsurile pe care le luați pentru a acoperi prejudiciul de la societatea Urban Serv care nu are nicio vină, au o vină cei care au hotărât atunci un lucru nelegal, exact cum nelegal a fost stabilirea membrilor în AGA de la cele patru societăți, fără respectarea configurației de la alegerile locale”,
Cătălin Flutur, consilier local PNL
A luat cuvântul și fostul director al SC Urban Serv SA care are acum calitatea de viceprimar, și care i-a sugerat lui Cătălin Flutur să înceteze cu atacurile politice.
„Cu tot respectul, dle primar aș dori să nu vă mai antepronunțați, să faceți declarații politice și să păstrăm un echilibru și o decență în declarații. Cu siguranță consilierii locali PSD atât din acest mandat cât și din mandatul anterior, au respectat 100% condițiile legale pentru orice hotărâre de CL. Aceste declarații politice nu își au rostul și nu își fac sens atât timp cât noi suntem puși aici să facem administrație publică, să nu ne antepronunțăm, așa cum ați spus dvs. și în alte situații, și cu siguranță au respectat legea și au votat în cunoștință de cauză”,
Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani
În replică, fostul primar i-a transmis că intervenția sa a fost una de ordin administrativ și a dorit să fie interpretată mai degrabă ca un sfat: „ați greșit și trebuie să plătiți” și totodată „cineva este vinovat și trebuie să plătească”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024