Funcţia de secretar general judeţean al Partidului Poporului – Dan Diaconescu a fost preluată cu titlu de interimar de col. (r) Gheorghe Fedor. Acesta a ocupat până anul postul similar de la Partidul Conservator, însă în urma unor neînţelegeri cu conducerea filialei a demisionat din partid.
La un moment dat a revenit asupra deciziei, însă dezamăgit de modul în care se prefigura alcătuirea listelor pentru alegerile locale şi desemnarea membrilor PC printre candidaţii USL, a plecat definitiv din partid. El s-a înscris în PP-DD unde a devenit practic al doilea om din filială după demisia preşedintelui Verginel Vacariu şi demiterea lui Dorin Ciuştea, secretarul general căruia practic i-a preluat prerogativele.
„Îi ţine locul până se validează noul birou”, ne-a spus
Marius Cristescu, preşedinte interimar PP-DD Botoşani. Gheorghe Fedor a reprezentat PP-DD în Biroul Electoral Judeţean la alegerile locale din acest an.
CITEŞTE ŞI:
Demisie la vârf în Partidul Conservator de la Botoşani
Onişa, şef ales al PC cu adjuncţi pensionari militari şi o mulţime de ex-directori