Tatăl Mădălinei Manole, traversează o perioadă grea după moartea soției sale, care a încetat din viață la începutul lunii martie, la șapte ani după moartea fiicei sale.
Fostul socru, al botoșăneanului Petru Mircea, nu poate dormi, plânge mai tot timpul și stă pe calmante.
“Ion Manole și Eugenia au avut o relație frumoasă cu vecinii de pe scară. Din păcate, oricâte vizite ar primi, și oricât ajutor, el îi simte lipsa Eugeniei care-l înțelegea din priviri. Plânge adesea, nu se prea poarte odihni, se uită la poze, nu vrea să schimbe nimic în casă, iar totul îi amintește de ea. A mai fost la cimitir și a mai plans la mormantul ei, dar si al fetei, Mădălina Manole. În familie are câteva persoane specilizate în medicină care îi administrează calmante pentru a-l liniști. El nu are voie să se enerveze, să se supere sau să se agite din cauza problemelor de sănătate pe care le are”, a spus un apropiat al familiei
Eugenia Manole, mama regretatei artiste Mădălina Manole, a încetat din viață la începutul lunii martie, la șapte ani după moartea fiicei sale. Femeia s-a stins din viață fără să-i fie îndeplinită cea mai mare dorință. (Sursa: Libertatea)
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024