Deținuții au urmărit doar prima repriză disputată pe terenul de la Botoșani, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Penitenciarului Botoșani se menționează că în evoluția lucrurilor, pregătirea pentru libertate se realizează, cu precădere, în etapa finală a executării pedepsei privative de libertate.
Orice prilej de învățare și de reacomodare la normele sociale vin să contureze eforturile personalului Penitenciarul Botoșani pentru crearea pârghiilor necesare trecerii spre libertate a celor care, în prezent, răspund pentru faptele săvârșite. Mai mult, când preocupările pentru îndreptare și stăruirea în muncă ale unor deținuți sunt constante, atunci și recompensa este pe măsură.
36 deținuți s-au bucurat de posibilitatea de a viziona live meciul disputat între FC Botoșani și FC Hermanstadt.
Doar prima repriză, având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, o astfel de experiență ar putea fi repetată curând.
Într-o stare de normalitate, trebuie să acceptăm faptul că, după executare, persoanele care au fost private de libertate revin în comunitate, printre noi, în calitatea lor fii, părinți, soți, vecini, prieteni etc.
„Mulțumim conducerii executive a echipei FC Botoșani care a răspuns afirmativ propunerii noastre și care a înțeles faptul că reintegrarea socială este o realitate și rămâne în responsabilitatea noastră, a întregii societății”,
Transmit reprezentanții Penitenciarului Botoșani.
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
PERCHEZIȚII la Botoșani: Haine și cosmetice „de firmă” confiscate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile