Vasile Miron, bărbatul suspectat că a omorât un copil de 10 ani, în mai anul trecut, în comuna Costuleni din judeţul Iaşi, a fost adus vineri în România, fiind extrădat din Germania, anunță Mediafax.
În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Germania, poliţiştii români au efectuat, vineri, o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat, de 42 de ani, pe numele căruia este emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, anunţă un comunicat al Poliţiei Române.
Acesta este bănuit că, la data de 29 mai 2015, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un corp contondent unui minor, care au dus la decesul acestuia. Persoana în cauză a fost reţinută, la data de 19 noiembrie 2015, pe teritoriul Germaniei, se mai spune în comunicat.
Bărbatul în cauză este Vasile Miron, suspectat că a omorât un copil de 10 ani, în mai anul trecut, în comuna Costuleni din judeţul Iaşi, potrivit unor surse apropiate anchetei.
El a fost extrădat din Germania, după ce a fost audiat de magistraţii germani şi după ce au fost epuizate toate căile de atac împotriva deciziei de predare către autorităţile române.
Vasile Miron a fost depistat pe 19 noiembrie în Germania, după ce Biroul Naţional al Poliţiei Române a introdus datele bărbatului în vederea arestării sale în Sistemul Informatic de Semnalări.
Pe numele lui Vasile Miron, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat european de arestare, el fiind bănuit că, la data de 29 mai 2015, l-a omorât pe Andrei A., în vârstă de 10 ani, care era dispărut, aplicându-i mai multe lovituri cu un corp contondent.
Copilul a fost găsit mort într-o râpă din localitatea ieşeană Costuleni, în luna septembrie. Vasile Miron, în vârstă de 44 de ani, a fost dat în urmărire, anchetatorii având indicii că el ar fi autorul crimei, însă acesta era deja plecat din țară, fiind ulterior localizat în Germania.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat acest caz, în luna octombrie, de la Parchetul Tribunalului Iaşi.
Andrei A., în vârstă de 10 ani, a dispărut de acasă în 29 mai 2015, însă părinţii copilului au reclamat dispariţia abia în 7 iunie. Copilul a fost găsit mort într-o râpă, la sfârşitul lunii septembrie, de un bărbat, în localitatea ieşeană Costuleni, trupul băiatului fiind învelit într-o pătură şi legat cu o panglică.
În 16 iunie, Serviciul de Investigaţii Criminale de la Poliţia Judeţeană Iaşi a sesizat Parchetul Tribunalului în cazul dispariţiei copilului, în condiţiile în care existau suspiciuni că minorul ar fi putut fi ucis, dispunându-se iniţial începerea urmăririi penale in rem pentru omor.
În 28 iulie, procurorii au decis efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Vasile Miron, pentru omor. Acesta nu a dat declaraţii procurorului, existând indicii că este plecat din ţară.
În 5 august, după câteva săptămâni de anchetă, procurorii Parchetului Tribunalului Iaşi au cerut arestarea preventivă în lipsă a lui Vasile Miron, însă judecătorii de la Tribunalul Iaşi au respins propunerea.
Pentru că instanţa Tribunalului Iaşi a respins solicitarea procurorilor de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă, până la finalizarea analizelor ADN şi antropologice, anchetatorii au cerut autorităţilor germane, prin comisie rogatorie, audierea lui Vasile Miron în oraşul în care acesta lucrează, însă solicitarea a rămas fără răspuns.
În aceste condiţii, pe numele lui Vasile Miron nu putea fi luată nicio măsură prin care libertatea de mişcare să-i fie îngrădită.
Vasile Miron a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Botoşani în 7 octombrie 2014, după ce a ispăşit trei sferturi din pedeapsa de 15 ani de închisoare la care a fost condamnt pentru uciderea unei fete de 16 ani.
După eliberarea din închisoare, Miron ar fi locuit cu o mătuşă de-a sa, în satul Covasna, comuna Costuleni.
Active News a publicat, în 6 octombrie 2015, un interviu cu Vasile Miron. Bărbatul susţinea că este nevinovat şi că a plecat din ţară la aproape zece zile de la dispariţia copilului, anunţând că va merge să lucreze în Germania:
”Copilul a dispărut la sfârşitul lunii mai. 28-29... Deci, eu am mai stat încă aproape zece zile acolo. Eu cred că cineva care se simţea vinovat pentru ceva nu mai stătea în locul respectiv, nu?”.
Bărbatul mai spune că pentru identificarea autorului crimei ar trebui verificate camerele de luat vederi din centrul satului.
CITEȘTE ȘI:
Presupusul ”călău” al copilului de 10 ani, omorât și ascuns într-o pătură, prins în Germania
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024